ombre

20
Jean-Yves Acquaviva

description

livre, corse

Transcript of ombre

Page 1: ombre

Jean-YvesAcquavivaÈ si stava cusì, à pusà à mezu à i so ricordi. U so

sguardu currendu da una cosa à l’altra, senza scopu precisu. I so ochji s’eranu fi rmati à nant’à una antra cantina messa in fondu à a pezza, cuparta da mille capatoghji. A cunniscia ‘ssa cantina è s’era sempre dumandatu ciò chì ci pudia esse nentru. Una volta, quand’ellu avia dodeci anni, avia circatu à apre la. Si n’era arvista Celestina è l’avia liticatu. Forse era stata a sola volta ch’ellu avia vistu à so mammone annarvà si. À tal puntu chì ùn avia mai più cercu nulla. Ma oghje, pinsava d’esse à bastanza maturu, pinsava di pudè cunnosce ogni sicretu di i soii. È po chì ci avia da esse nentru à custì ?

U grande autore egizianu Taha Hussein, parla in qualchi libru di « l’alburu di a miseria », quiddu chì si piantò certi volti decini d’anni prima è chì vedi sbuccia, un ghjornu, un fruttu maturu, ma di i più aspri, di i più diffi ciuli à inguttì…So cusì i sicreti di famiglia, ùn ci voli micca, certi volti, andà a circali indu’ so stati piatti, cum’e si pudia, da ghjenti ch’ùn pudianu micca fà altrimenti chè di piattali. Un sicretu ùn si paliseghja micca senza chì i dimonia di u passatu sianu svigliati, una volta dinò… Ssa lizioni universali, l’avaria pussutu osservà prima, Ghjuvan’ Tumasgiu. Mà a brama di sapè « a verità » l’era stata più forti.

15 €ISBN : 978-2-84698-394-5

Om

bre

di g

uerr

aJe

an-Y

ves

Acq

uavi

va

Ombre di guerra_couv.indd 1Ombre di guerra_couv.indd 1 07/03/2011 15:43:2707/03/2011 15:43:27

Page 2: ombre

Ombre di guerra_int.indd 1Ombre di guerra_int.indd 1 03/03/2011 17:05:4603/03/2011 17:05:46

Page 3: ombre

7

I

In u silenziu di a notte

U cotru avia vistutu u cuntornu. Ogni petra, ogni alburu paria zuccatu indu u vetru.

U soffiu d’un trattu fretu, unu di quelli chì brusgianu a pelle ancu di più cà u sole ardente di a statina, era u solu rimore chì a notte parturia. In u celu, mancu una stella per luce cù a luna. Solu ‘ssu chjerchju d’argentu chì ammanta tuttu di u so velu tralucente, dendu à ogni cosa una forma nova, più misteriosa. ‘Ssu luciore stranu chì porta l’ingegnu à piglià strade sceme da invintà e storie chì, di nottetempu, facenu risorge e paure sicrete d’ognunu. Quelle fole piene di maghi, lulli è altre streie ch’elle sapianu cuntà e zie longu e veghje di tandu.

Eccu da duve parianu esciute ‘sse duie macac-ciule chì andavanu sottu à u celu foscu cum’è l’inchjostru.

Dui omi vistuti à a militaresca, chì viaghja-vanu à passu ciattu, muti cum’è e petre chì l’inturniavanu.

Ombre di guerra_int.indd 7Ombre di guerra_int.indd 7 03/03/2011 17:06:2203/03/2011 17:06:22

Page 4: ombre

8

U primu pudia avè una vintina d’anni, era un omu grande, largu di spallera. Una barba di qualchì ghjornu li pascia a faccia. I so capelli eranu neri carbone. Caminava imbisgiatu, mirendu sempre davanti, cù u sguardu sicuru di quellu chì sà duve ellu và, o piuttostu, duve ci vole à andà.

U sicondu era giovanu dinù, à bastanza grande ancu ellu, ma più fittu. A so dimarchja era più sgalapata, inticciava guasi in ogni sassu chì i so pedi scuntravanu, cum’è s’ellu fussi briacu. In fatti, era stancu mortu, crosciu da u capu à i pedi, rosu da ‘ssu fretu chì li siccava l’osse.

È cusì, senza una parolla, andavanu, unu dicisu, l’altru incappuccendu à ogni passu, sempre à l’orlu di cascà.

È po, d’un trattu, ghjuntu à ‘ssu mumentu chì a stanchezza hè cusì pisia ch’omu crede d’ad-dibbulisce la lagnendu si una cria, u sicondu s’era messu à parlà.

« Aghju u fretu !– Viaghja !– Aghju u fretu !– Viaghja ti dicu ! Ùn simu ancu à ghjugne.– Mi faci ride, tù ai una vesta…– Aghju a mio vesta ! N’avia una ancu tù mi

pare.– Iè, è ùn ne aghju più !– Chì voli fà ? S’è t’ùn t’era micca lampatu

indu ‘ssu ghjargalu ! Sì una calamità, viaghja è stà ti zittu ! »

Ombre di guerra_int.indd 8Ombre di guerra_int.indd 8 03/03/2011 17:06:2203/03/2011 17:06:22

Page 5: ombre

Ùn s’era vultatu mancu una volta per vardà u so cumpagnu chì si trascinava più ch’ellu avanzava.

« Pianta !– Chì ci hè ?– Ùn ne possu più…– Ma sarà pussibule ? Ùn la sai chì a strada hè

torna longa ?– Aghju u fretu…– Aghju capitu, tè a mio vesta è ch’ùn ti senti

più ! »

Eranu piantati, è pianu, pianu cù una misura è una dulcezza infinita u primu omu cacciava a so vesta. Si stava à vardà la cum’è qualchì sia chì feghja una cosa cara nanzu di lascià la à l’ora mai.

Mentre ch’ellu a pisava per porghje la à l’altru omu s’era vistu spampigliulà cum’è un ghjuvellu à nantu. Ma ùn era mancu à pena un ghjuvellu, era una midaglia. Di ‘sse midaglie ch’elli ricevenu l’omi chì anu, in tempu di guerra, fattu vede à tutti u so curagiu.

In u sguardu di ‘ss’omu, a fiertà chì ci si lighjia quandu ellu u punia à nantu à ‘ssa dicurazione a facia lucicà quasi quant’è a luna stessa.

È po, cum’è si nulla fussi, avia pigliatu torna u so chjassu, allunghendu u passu u più ch’ellu pudia.

Era quantu ch’elli ùn appiinu scambiatu mancu una parolla, è si n’andavanu versu ‘ssu scopu incun-nisciutu, ingutuppati d’un silenziu prufondu cum’è a notte…

Ombre di guerra_int.indd 9Ombre di guerra_int.indd 9 03/03/2011 17:06:2203/03/2011 17:06:22

Page 6: ombre

Ombre di guerra_int.indd 10Ombre di guerra_int.indd 10 03/03/2011 17:06:2203/03/2011 17:06:22

Page 7: ombre

11

Eranu sei ore, Ghjuvan’Tumasgiu si discitava. Era ghjuntu a vigilia è, ancu s’ellu avia vighjatu assai, discurrendu cù a so mammone è u so ziu Sicondu, ùn avia più mancu à pena voglia di dorme. Quandu ellu era in paese li piacia à gode u più pussibule di u tempu ch’ellu ci passava.

E so ghjurnate principiavanu sempre di a stessa manera. Si stava una bella stonda in u so lettu, l’ochji spalancati, à vardà u cantellu castagninu chì dimi-zava a suffitta. Cantelli ci n’era sette, ma quellu di u mezu era più largu, più bellu cà l’altri. Ne cunniscia tuttu di ‘ssu pezzu di legnu tagliatu, zuccatu è messu custì da i so antichi. Ogni nodu, ogni vena, ogni scaglia era stampatu in a so mente.

U so sguardu suvitava u filu di u legnu senza piantà. Una volta à passà, una volta à vene. Tandu, u so spiritu scappava versu i prati verdicanti è fiuriti di i ricordi zitelleschi. È si vidia esce di a casa cù i so pantaloni corti, a so camisgia di fora, i so capelli inzirriti d’una manighjata dopu chì a so mammone appii passatu una mez’ora à pittinà lu. Si vidia corre, chjamà i so amichi é attippà cun elli à ‘ssu chjassu

II

Ghjuvan’Tumasgiu

Ombre di guerra_int.indd 11Ombre di guerra_int.indd 11 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 8: ombre

12

chì parte da sopra à a casa, è chì tandu, purtava i so passi versu ‘ssa libertà ch’elli ponu risente solu i zitelli.

Ci era tutta a so vita scritta à nantu à ‘ssu cantellu. À spessu quandu ellu era solu, quallà in a so stanza di l’università, chjudia l’ochji é pinsava. È, cum’è in un sognu, si tramutava in a casa paterna è li si paria d’ùn avè la mai lasciata.

Eramu in u mille nove centu cinquant’ottu è Ghjuvan’Tumasgiu avia diciott’anni à pena passati. Diciott’anni ch’ellu avia campatu in Corsica senza mancu una volta francà u mare terraniu, senza mancu una volta avè ne a brama.

Avia pigliatu u so baccu l’annu nanzu è s’era scrittu à a facultà d’Aix da studià a storia. A so mammone è Sicondu avarianu preferitu ch’ellu fia i studii di medicina o di dirittu per « fà u duttore » o « ancu l’avucatu » cum’ella dicia Celestina cù l’ochji illuminati da tuttu l’amore ch’ella risintia per u so pufigliolu. « Ah, farà u prufessore, ti si pare nulla, ô Celestì ? » avia dettu Sicondu. Celestina ùn avia rispostu nulla, ma u vidia digià, vultà in paese carcu à diplomi è onori. È sintia e voce nant’à u so passeghju : « quale hè ? », « hè Ghjuvan’Tumasgiu di Celestina, pare ch’ellu saria prufessore », « bà, quessu sì ch’hà riisciutu ». Iè, Celestina avia intesu u so core empie si di fiertà guasi à scuppià è d’un surrisu avia fattu capisce à Sicondu ch’ella era d’accunsentu cun ellu.

Ci vole à dì ch’elli n’avianu passatu sera-tine à cuntrastà tutt’à trè nant’à l’avvene di Ghjuvan’Tumasgiu. À stà lu à sente i studii ùn

Ombre di guerra_int.indd 12Ombre di guerra_int.indd 12 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 9: ombre

13

ghjuvavanu à nulla è faria megliu à stà si quì cù una banda di capre.

« Voli fà u pastore… Aiò chì sì scemu ! Ô Celestì, ùn vedi ch’ellu hè scemu ! ».

Celestina, u più spessu, si stava zitta è capi-ghjava per fà vede ch’ella accunsintia.

« Ùn l’ete fatta voi ? » rispundia Ghjuvan’Tumasgiu mughjendu cum’è per fà si sente megliu.

« Iè, ùn l’ete fatta voi a vostra vita appressu à e capre ? ».

Ghjuvan’Tumasgiu, quandu ellu s’addirizzava à u so ziu, u chjamava di voi. Li era vinuta cusì, senza pinsà ci, naturalamente, cum’è per dì ancu di più u rispettu è l’amore prufondu ch’ellu li purtava.

« Ùn sai nulla ! Eiu ùn l’aghju micca sceltu u mistieru di pastore. Eiu, ùn avia mancu dece anni quandu babbu hà decisu per mè ch’avia l’età di travaglià. Eccu cum’è sò divintatu pastore.

– Eranu d’astri tempi ! » avia dettu Ghjuvan’Tu-masgiu spazzendu l’aria cù u so bracciu.

« Eranu forse d’astri tempi, ma e capre, elle, ùn sò mancu appena cambiate » avia rispostu Sicondu circhendu à piattà a so voglia di ride.

« Allora, per contu vostru, ùn puderia micca fà un bon’pastore ? ».

Tandu Sicondu avia parlatu d’una voce più calma, u so sguardu s’era postu nant’à u so niputinu é li avia dettu :

« Ùn vogliu mica ch’è tù credi ch’o sia vargu-gnosu di a vita ch’aghju fattu, appressu à e capre, cum’è tù dici. Fà u pastore hè un bellu stanta pane. Esse libaru, cù a so banda, à batte a machja, ch’ellu

Ombre di guerra_int.indd 13Ombre di guerra_int.indd 13 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 10: ombre

14

piovi, ch’ellu nevi o puru ch’ellu fia i sulleoni… Certi, l’anu straziata ‘ssa vita, eiu l’aghju campata felice è fieru.

– È… » Ghjuvan’Tumasgiu pruvava à ripiglià a parolla

ma u so ziu ùn la cappiava mancu per more.« Sò sicuru ch’è tù faria un gran’pastore ò pocu,

ma credu dinò ch’è tù faria un gran’duttore o un gran’prufessore perchè credu in tè. Ciò ch’o vogliu eiu, hè ch’invece di mè, appii u putere di sceglie ciò ch’ella hà da esse a to vita. Vai, varca ti ‘ssu mare è varda ciò chì ci hè dilandi, dopu, s’è tù volti à dì mi ch’è tù ùn ai trovu nulla, tandu, è soladimente tandu, t’aiutaraghju à smachjà a strada ch’è t’avarè sceltu. »

È Ghjuvan’Tumasgiu s’era lasciatu cunvince. Micca chì a so idea fussi cambiata, ma, in fatti, era à bastanza d’accunsentu cù u so ziu. « Andaremu à vede » avia pinsatu.

Sei ore é mezu, Ghjuvan’Tumasgiu s’era arriz-zatu d’un saltu. Pudia misurà un metru è ottanta. Si vidia subbitu ch’ellu era in salute. I so capelli eranu neri, i so ochji turchini cum’è l’orizonte quandu ci si cunfondenu celu è mare. Avia u sguardu di ‘ssi giuvanotti chì pensanu chì u mondu hè soiu è chì u si magnarianu vulinteri.

Era à bon’ora, ma sapia chì di sottu, in cucina, ci era a so mammone chì appruntava a cullazione. Celestina l’avaria di sicuru fattu biscoce un pocu di pane è muntu a sciocca da scaldà li un suppu di latte. A so mammone parlava pocu. Era di ‘sse donne chì vardanu sfilà a vita senza mai circà à cambià nulla, lascendu fà u distinu senza lagnà si nè rallegrà si

Ombre di guerra_int.indd 14Ombre di guerra_int.indd 14 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 11: ombre

15

di troppu. A sapia, ella, chì a vita di l’omu tene à poche cose, ch’è no simu sempre nant’à u filu è ch’à ogni passu l’abbissu hè prontu à apre si per piglià ci à l’ora mai.

Avia vistu a so nora more parturendu à Ghjuvan’Tumasgiu. Tandu, avia pinsatu « sarà pussi-bule di risente tamanta allegria è tamanta tristezza à tempu ? » Si dumandava cum’ellu facia u core umanu à mantene dui sintimi cusì cuntrarii.

Dui anni dopu, u so figliolu, Ghjuvan’Polu, u solu ch’ella avia, era mortu in guerra, « Cascatu per a patria », avianu dettu. È po, in u quaranta cinque, u so maritu, Ghjorghju, si n’era andatu anch’ellu, lascendu la sola cù un ciucciu di sei anni à allivà. Ma ùn li mancava curagiu à Celestina, è, cù l’aiutu di Sicondu, u fratellu di u so corciu maritu, n’avia fattu un giuvanottu pienu di salute è di voglia di campà, malgradu tutte e disgrazie ch’avianu intur-niatu a so nascita è a so zitellina.

Ghjuvan’Tumasgiu a tinia cara à a so mammone, longu l’anni avia pigliatu a misura di tuttu ciò ch’ella avia fattu per ch’ellu ùn manchi mai di nulla. Per ch’ellu possi ingrandà senza sente u pesu di a morte, senza chì u dolu ùn diventi un fossu trà ellu è u so avvene.

U giuvanottu vinia d’entre in cucina, è, cum’é l’avia pinsata era tuttu prontu nant’à u tavulinu. Celestina era arritta di punta à a cucinara nova flamante chì u so pufigliolu l’avia rigalatu. Ci avia messu tutti i soldi ch’ellu avia vintu fendu u fattore, d’estate à cavallu à a so bissiccletta.

Celestina facia scaldà un’entica di latte caprunu. L’adore impiia a pezza è vinia à stuzzicà e nare di

Ombre di guerra_int.indd 15Ombre di guerra_int.indd 15 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 12: ombre

Ghjuvan’Tumasgiu. Eranu quindeci ghjorni ch’ellu ne sunniava di u latte di Bianchina, a sciocca chì stava in u chjosu vicinu à a casetta di Sicondu.

« Bon’ghjornu– Ho, u mio fiore, hai durmitu bè ? »Ùn li piacia mancu appena à sente si chjamà

cusì, ma, quella mane, ùn vulia micca cuntrarià à Celestina.

« Iè, cum’è sempre quandu dormu in casa meia.

– Perchè, quallà ti manca qualcosa ?– Quallà ? Quallà mi manca tuttu ! Mi mancate

tù è ziu Sicondu, mi manca a mio casa, a mio stanza, tuttu ! »

Celestina stava zitta. Ùn vulia micca entre indu ‘ssu discorsu senza ch’ellu ci fussi Sicondu per sustene la.

Ghjuvan’Tumasgiu s’era arrizzatu, s’era cintu un fucile è una musetta dicendu ch’ellu avia da andà à fà un giru à i culombi.

« Ùn trica micca u mio fiore… ».

Ombre di guerra_int.indd 16Ombre di guerra_int.indd 16 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 13: ombre

17

U primu raghju di sole carizzava a sarra quandu Ghjuvan’Tumasgiu ghjugnia indu a bocca. A bocca à u saltu, quella chì supranava u liccetu duve ellu sapia di truvà qualchì culombu.

Ùn era micca tantu a voglia di caccighjà chì l’avia purtatu custì. Ma piuttostu a brama di pudè infine turnà à truvà ‘ssi lochi ch’ellu avia sunniatu longu i dui mesi scorsi.

Attippendu, ùn era piantatu mancu una volta, circhendu à andà u più in furia pussibule. Era cum’è s’ellu ricusava di rispirà nanzu d’esse quassù duve l’aria hè più pura cà l’onda di a più pura surgente.

Ghjuntu sopra à piazza, s’era firmatu una stonda ochjichjosu, cum’è per ripusà li nanzu à u sforzu maiò ch’elli avianu da fà per scorbe ogni billezza di u pratu di i quattru venti.

Imaginate un pratu, longu di centu passi, largu di cinquanta, pichjulatu di fiurucci bianchi è gialli è dimizatu da una barata di muru di petra secca. Da sopra à u muru, una leccia chì pare esse quì

III

U pratu di i quattru venti

Ombre di guerra_int.indd 17Ombre di guerra_int.indd 17 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 14: ombre

18

dapoi chì a vita hè. À mezu à e petre di a muriccia, una surgente. Un zirlu d’acqua linda chì stancia a sete è rinfresca l’omu sfiatatu chì vene à ciuttà ci e so labbre.

Era quì, in ‘ssu pezzu di virdura chì pare esse statu tintu da un pinellu divinu, chì Ghjuvan’Tumasgiu vinia à ritruvà si. S’annigava indu ‘ssa sulezza, ‘ssu calmu cusì prufondu. Per ellu, ùn ci era più grande piacè cà di sunnià di ciò ch’ellu sapia di truvà aprendu l’ochji. Pudia stà in ‘ssa manera ore sane à pinsà à ‘sse petre, à ‘ss’alburi, à ‘sse surgente. ‘Ssi lochi i cunniscia à mente. Eranu tuttu per ellu, è ogni volta ch’ellu i lasciava li si brusgiava u so core.

S’era arvistu chì u fattu di parte ùn facia cà rinfurzà a so vulintà di fà a so vita quì. È, ancu s’ellu ùn avia mai risintutu una gioia tamanta à quella di u ritornu, sapia, in u più prufondu di a so anima, ch’ellu ùn puderia campà luntanu di e so muntagne. Ci avia tanti ricordi, tante emuzione…

È pinsava, si ramintava ‘ssu prima d’ottobre è ‘ssu battellu chì u s’avia da purtà in Marseglia. Ùn avia micca vulsutu chì Sicondu è Celestina l’accum-pagnessinu in Bastia. Vulia tene u ricordu di i soii in casa soia.

« Ùn parti cà dui mesi, ùn ai micca da more nò ? avia dettu Sicondu.

– Quale a sà… » avia rispostu Ghjuvan’Tumasgiu è po avianu fattu silenziu.

L’avia abbracciati cum’è s’ellu ùn l’avia più da vede è era cullatu indu ‘ssu carru rossu chì u purtava versu u so distinu. Ghjuntu nant’à u portu

Ombre di guerra_int.indd 18Ombre di guerra_int.indd 18 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 15: ombre

19

s’era firmatu un pocu à fidighjà l’orizonte, u mare era serenu è un bellu sole lucicava in u celu.

L’era vinuta in capu d’ùn imbarcà micca, d’ùn piglià micca ‘ssu battillacciu è di piattà si una pochi di ghjorni. Saria ghjuntu in casa, l’ochji pieni di lacrime invintendu una fola è po si saria ascosu in i bracci di a so mammone è tuttu si saria accunciatu. Ma, in fondu à u so core, una piccula voce l’avia ramintatu tutti i sforzi ch’elli avianu fattu Celestina è Sicondu per ch’ellu pudessi andà à l’università.

Quasi tuttu u viaghju s’era firmatu nant’à u ponte di daretu azzingatu à a paratina. A strignia cusì forte chì paria ch’ellu a vulia rompe. È avia aspittatu, u sguardu fissu, incrucifissatu ancu, à nant’à e custere chì, pianu, pianu si svinianu in lu luntanu. Si saria cacciatu l’ochji à rombu di circà un ultima fiura di a so tarra, per pudè mantene à pena di più u ricordu in a so mente. Li si paria d’annigà si, di perde si in un ciriutulu scemu chì ùn piantaria mai. L’era vinuta in core ancu l’idea di lampà si indu l’acqua è nutà, nutà à sin’à a costa.

Nant’à u ponte avia rimarcatu un omu, chì cum’è ellu vardava a so isula smarisce in u mischiu maraviglosu di l’onda turchina è di a sciuma bianca. Senza pinsà ci s’era avvicinatu d’ellu è l’avia dumandatu :

« Hè sempre cusì dura ? » Senza di più spiecazione l’altru avia capitu u

sensu di a dumanda di u giuvanottu.« Più và è più hè dura. Ogni volta ch’o pigliu

‘ssu battellu hè cum’è s’o muria, cum’è s’o mi sbaccava in dui. »

Ombre di guerra_int.indd 19Ombre di guerra_int.indd 19 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 16: ombre

Ghjuvan Tumasgiu ùn dicia nulla, ùn vardava mancu più l’orizonte. Vardava ‘ss’omu è si dicia chì mai ùn puderia pate una vita d’esiliu, una vita à esse sempre aspittendu u ritornu.

« Hè a prima volta ch’è tù parti ?– Iè… Ma, aghju da vultà prestu… » L’omu avia cappiatu unu di ‘ssi suspiri chì ne

dicenu di più cà i discorsi i più longhi.‘Ssa suspirata ribumbava sempre in a mente di

Ghjuvan-Tumasgiu. Ancu avà, à mezu à ‘sse sponde ùn si pudia impedisce di pinsà à ‘ss’omu. L’era parsu stancu, frustu ancu, dopu à una esistenza campata à strappera di collu, u core quì è a ragiò quallà…

Ombre di guerra_int.indd 20Ombre di guerra_int.indd 20 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 17: ombre

21

Sicondu « u sciancu ». Cusì l’avianu cugnumatu i paisani à rombu di vede lu passà strascinendu a so anca dritta. A guerra, l’avia lasciatu ‘ssu ricordu. Cum’è s’ellu ci fussi bisognu di quessa per invene si d’ella. A guerra ùn vi cappia mai. ‘Sse fiure sangui-nose sò scritte per sempre in a mente di quellu chì l’hà cunnisciute. Di notte cum’è di ghjornu. À ore triste incalcanu ancu di più u so pesu è, à ore allegre interganu ognunu à ùn gode micca troppu d’una felicità cusì dilicata. Sicondu n’avia vistu duie, guerre. In casu chì una sola ùn sia bastata à amparà li tuttu ciò c’un omu era capace di fà à un’antru. Era a siconda chì l’avia rigalatu ‘ssa ferita. A prima, l’avia fatta luntanu, quallà per ‘sse Francie. Ùn ne parlava mai di quessa, soca era troppu dura, soca ùn vulia micca sparte ‘sse cose boffe chì u discitavanu a notte è chì u facianu mughjà. A siconda l’amintava più vulinteri, ci vole à dì chì l’avia campata quì, in a resistenza. Dicia sempre chì l’era parsu megliu à batte si da difende a so ghjente à nant’à a so tarra. È po, ancu s’ellu ùn capia micca e ragione chì purta-vanu l’omi à stirpà si trà di elli, arrizzà si contru à

IV

U ritrattu

Ombre di guerra_int.indd 21Ombre di guerra_int.indd 21 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 18: ombre

22

l’inghjustizia, luttà contru à e teurie nasì era statu più cà naturale per ellu. Ellu l’omu sabbiu, l’omu di pacenza, sempre prontu à sustene, à sparte a pena d’ognunu. Per Ghjuvan’Tumasgiu era u imbuleghju parfettu di forza è di dulcezza, un essare umanu cum’elli averianu da esse tutti.

Sicondu l’avia allivatu, era à tempu u babbu, u babbone, l’amicu è qualchì volta ancu a cuscenza di Ghjuvan’Tumasgiu. In fatti, era u fratellu di u so babbone, Ghjorghju, mortu quandu ellu avia sei anni. Di Ghjorghju, ùn ne sapia tantu, di ‘ssu babbone mortu di un’attaccu di core à a fine di a siconda guerra mundiale. Sicondu ùn ne parlava tantu è Ghjuvan’Tumasgiu chì s’era avvizzatu à i sicreti di u so ziu avia abbandunatu l’idea di fà li dì ciò ch’ellu ùn vulia. Iè, Sicondu era un omu sicretu. Micca ch’ùn li piacia à parlà, ma certe cose, ricusava d’amintà le.

Ziu Sicondu ùn stava micca in casa cù ghjuvan’Tumasgiu è Celestina. Stava n’una casuccia in cima à u paese. Un anzianu rataghju accunciatu per pudè ci campà. A cucina sottu è di sopra, una camarella cù un lettu, un tavulinu è una carreia. À ‘ssu tavulinu ci passava ore sane dapoi ch’ellu sapia leghje è scrive. L’affare ùn era tantu vechju chì era u so nipote chì l’avia amparatu. Videndu a so voglia di sapè, scuprendu quant’ellu era curiosu di tuttu ciò chì c’era nentru à i so libri di scola, Ghjuvan’Tumasgiu l’avia prupostu di fà li vede.

U giuvanottu tandu, era in siconda. Una sera, lighjia una lizzione di storia à nant’à a prima guerra, « a grande ». U so ziu s’era avvicinatu è era firmatu cum’è insischitu di punta à un ritrattu. Ci era à nantu quattru suldati, è Sicondu i fighjava cum’è

Ombre di guerra_int.indd 22Ombre di guerra_int.indd 22 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 19: ombre

23

s’ellu avia vistu u diavule. Sottu à u ritrattu era scrittu qualcosa ch’ellu ùn pudia capisce è ‘ssu fattu paria scimisce lu, u mittia n’un statu chì u so nipote ùn cunniscia micca. È po, avia cappiatu :

« Sò eiu, sò eiu è babbitò…– Chì dici ?– Ti dicu chì sò eiu nant’à ‘ssu ritrattu– È babbò qualessu hè ?– Quellu ch’hè à pusà à manu ritta.– È l’altri quale sò ?– U primu, à manca si chjama… Préjean, iè

Constantin Préjean.– È l’altru ?– L’altru ?– Iè »Sicondu s’era firmatu silenziosu una stonda

cum’è s’ellu riflittia per truvà u nome di a quarta persona di u ritrattu. Ma nulla ùn vinia.

« Allora, cumu si chjama quessu ?– Ùn la socu più, ùn la socu più…– Aiò fà un sforzu.– Ti dicu ch’ùn la socu più ! »Ghjuvan’Tumasgiu era firmatu polzu dopu à

a risposta di u so ziu. Ùn l’avia mai vistu cusì. Era rossu, sudava cum’è toccu da a frebba. Videndu in chì statu si mittia ùn avia micca insistutu. È Sicondu avia dettu :

« Chì scrivenu custì ? Dì mi ! »

U giuvanottu avia lettu. Ma ùn amintavanu nisun’nome, parlavanu d’una battaglia, « Le chemin des Dames », di u curagiu è di e suffranze di ‘ss’omi chì si battianu, chì murianu per a patria. Tandu era vinuta in capu à Ghjuvan’Tumasgiu un idea à pena

Ombre di guerra_int.indd 23Ombre di guerra_int.indd 23 03/03/2011 17:06:2303/03/2011 17:06:23

Page 20: ombre

scema. U so ziu paria cusì curiosu di sapè ciò ch’elli dicianu i libri di ‘ssa storia ch’ellu avia campatu, ch’ellu l’avia fattu ‘ssa pruposta :

« Voli ch’o t’amparghi ?– Ch’è, chì mi voli amparà ?– À leghje è à scrive. »Un bellu surrisu avia accesu a faccia di Sicondu.

Era sempre infrebbatu ma era piuttostu à a manera d’un criaturu impacente di riceve un rigalu prumessu da i maiò. Era detta, u vechju saria u scularu è u giovanu, u prufessore.

L’omu era cuntentu di a decisione chjappa cù u so nipote. Ma, d’avè vistu ‘ssu ritrattu in u libru di scola avia mossu in ellu una timpesta. Avia disci-tatu tanti di ‘ssi ricordi ch’ellu ùn vulia, mancu per more, vede vultà è invade a so mimoria. S’era messu à pusà è pinsava, pinsava à ‘sse stonde nere, à ‘ssi lochi landani duve c’era vulsutu à batte si per campà, duve ellu avia lasciatu un pezzu di u so core.

Ombre di guerra_int.indd 24Ombre di guerra_int.indd 24 03/03/2011 17:06:2403/03/2011 17:06:24