Hayek 167-313

8/18/2019 Hayek 167-313

1/76

1 6 6 D R U M U L C Ă T R E S E R V I T U T E

acceptat de toată lumea şi dorinţa pusă mai presus de oricede a conferi grupului maximum de putere în realizarea aces-tor scopuri, se naşte un sistem precis al moralei, care în anu-mite puncte coincide şi în altele se află în violent contrast

cu morala noastră, dar diferă sub un aspect care pune subsemnul îndoielii utilizarea însăşi a calificativului „moral":cel al lipsei de libertate a conştiinţei individuale în aplicareapropriilor ei reguli şi chiar al lipsei oricărui fel de reguli ge-nerale pe care individului i se cere ori i se îngăduie să le res-pecte în orice împrejurare. Aceasta face să existe o asemeneadiscrepanţă între morala colectivistă şi ceea ce am socotit noică este morala, încât ne vine greu să găsim principiul dupăcare ea se conduce.

Deosebirea de principiu seamănă foarte mult cu aceea pecare am examinato în cazul supremaţiei dreptului. Ca şi le-gea formală, regulile eticii individuale, oricât de imprecise

ar putea fi sub multe aspecte, sunt generale şi absolute, eleprescriu sau interzic un tip general de acţiune, independentde faptul că, în cazul concret dat, ţelul ultim este bun saurău. A înşela sau a fura, a tortura sau a trăda încrederea estesocotit un act rău, indiferent dacă, în cazul particular avut

în vedere, aseme nea acţ iune pro voacă sau nu daune. Nic i fap-tul că, întrun caz particular dat, sar putea ca nimeni să nuajungă întro stare mai rea de pe urma lui, nici vreun ţel înalt

în ve der ea căr uia va fi fost săv ârş it act ul nu pot schimba ca-lificarea lui ca rău. Deşi uneori se poate să fim forţaţi să ale-gem între diferite rele, ele rămân rele. Principiul că scopulscuză mijloacele este, în etica individualistă, privit ca o ne-

gare a oricărei morale. In etica colectivistă, el devine, în modnecesar, regula supremă; nu există, literalmente, nici o faptăpe care un colectivist consecvent să nu fie gata a o săvârşi,dacă slujeşte „binele întregii societăţi", deoarece „binele în-tregului" este pentru el unicul criteriu a ceea ce se cuvine făcut.

Acea raison d'Etat, în care etica colectivistă a găsit cea maiexplicită întruchipare a ei, nu cunoaşte altă limită decât ceatrasată de oportunitate — adecvarea acelui act particular la

D E C E A J U N G Î N F R U N T E C E I M A I R Ă I 1 6 7

scopul avut în vedere. Iar ceea ce implică la raison d'Etatni cazul relaţiilor dintre ţări diferite se aplică în mod egali claţiilor dintre indivizi diferiţi în cadrul statului colectivist.Nu există lucruri pe care cetăţeanul acestui stat nu trebuie

să fie pregătit să le facă, nici un act pe care conştiinţa trebuie să1 îm pi ed ic e să1 com ită, da că ace sta este necesa r.11 Îngerii unui scop pe care comunitatea şi 1a stabilit sin-gură sau pe care superiorii îi poruncesc cetăţeanului să1 în-deplinească.

*

Abs enţ a un or reg uli for mal e abs ol ut e în etica de fact urăcolectivistă nu înseamnă, fireşte, că nu există unele obice-iuri utile ale indivizilor, pe care o comunitate colectivistăIc va încuraja, şi altele, pe care le va descuraja. Lucrurile stauexact pe dos: ea va arăta un interes mult mai mare faţă de

obiceiurile vieţii individuale decât întro comunitate indivi-dualistă. Pentru a fi un membru util al societăţii colectivisl c este nevo ie de calită ţi foarte prec ise, ca re treb uie să fie.uitrenate printro practică neîntreruptă. Moti vul pentru caredesemnăm aceste calităţi drept „obiceiuri utile", şi anevoie pot fi descrise drept virtuţi morale, este acela că individuluinu i sar putea îngădui niciodată să pună aceste reguli maipresus de orice ordine specifice primite sau să le lase să de-

vină un obs tac ol în cal ea re ali ză ri i or icărui a di n ţ el ur il e co-munităţii. Ele servesc, cum sar zice, la umplerea oricăruigol care sar ivi între ordinele directe sau fixarea anumitorobiective, dar nu pot niciodată să justifice un conflict cu

voinţa autori tă ţi i.Deosebirea dintre virtuţile care vor continua să fie pre-

ţuite întrun sistem colectivist şi cele care vor dispărea estelimpede ilustrată de o comparaţie între virtu ţile pe care pânăşi cei mai răi duşma ni le recunosc germanilor — sau mai curând„prusacului tipic" — şi cele de care se socoteşte, în general, căsunt lipsiţi, şi prin care englezii, cu oarecare îndreptăţire,obişnuiau să creadă că excelează. Puţini oameni vor nega

8/18/2019 Hayek 167-313

2/76


că, în ansamblu, germanii sunt harnici şi disciplinaţi, meticuloşi şi energici până la necruţare, conştiincioşi, neabătuţi

în î nde pl in ir ea ori căr ei sar cin i pe c are şio asu mă, că po sedăun puternic simţ al ordinii, o strictă supunere faţă de auto-

rităţi, că se arată foarte dispuşi să facă sacrificii personaleşi dovedesc mare curaj în situaţii de pericol fizic. Toate aces-tea fac din german un instrument eficient în ducerea pânăla capăt a unei sarcini trasate, iar, din acest motiv, trăsături-le acestea au fost cultivate cu grijă în vechiul stat prusac şi

în nou l Reich dominat de prusaci. Ceea ce se socoteşte ade-sea că îi lipseşte „germanului tipic" sunt virtuţile individua-liste : toleranţa şi respectul pentru alţi indivizi şi opiniile lor,independenţa de gândire şi acea tărie de caracter şi pornirede a apăra convingerile proprii împotriva unui superior, pecare germanii, de obicei conştienţi că lor le lipseşte, o numesc Zivilcourage, atenţia acordată celor slabi şi suferinzi şi acel

sănătos dispreţ şi antipatie faţă de putere, pe care doar o veche tra diţ ie de lib ert ate person ală le cre ează. De aseme nea,ei par a fi lipsiţi de majoritatea acelor calităţi de amănunt,dar atât de importante, care facilitează relaţiile dintre oameni

în tr o soc iet ate li be ră : ama bi li ta te şi simţul um or ul ui , mo-destie personală şi respect pentru intimitatea vecinului, şi

în cr eder e în bunel e sal e in ten ţi i.După cele ce am spus mainainte, nu va provoca mirare

afirmaţia că aceste virtuţi individualiste sunt, în acelaşi timp, vi rt uţ i emi nam en te soc ia le, vi rt uţ i car e în lă tu ră fri cţ iun il edin contactele sociale şi care fac îndrumarea de sus în josmai puţin necesară şi, totodată, mai dificilă. Sunt virtuţi care

înf lor esc or iu nde ti pul de soci etat e in dividual is t sau comer -cial a prevalat şi care sunt absente acolo unde predominătipul colectivist sau militar de societate — o deosebire careeste, sau era, la fel de sesizabilă între diferitele regiuni aleGermaniei, pe cât a devenit acum deosebirea între valorilecare domnesc în Germania şi cele caracteristice Occidentu-lui. Până de curând cel puţin, în acele părţi ale Germaniei careau fost mai îndelung expuse influenţei forţelor civilizatoare


ale comerţului, vechile oraşe comerciale din sud şi din vestşi oraşele hanseatice, conceptele morale generale erau, probabil , mul t mai în ru di te cu ace lea ale po po ar el or occ iden-tale decât cu cele care au devenit acum dominante în întreagaGermanie.

Ar fi totuşi ext rem de nedr ept să con sid eră m masa pop oa-relor totalitare ca fiind lipsită de fervoare morală din cauzăcă oferă un sprijin neclintit unui sistem care nouă ne parea fi o negare a valorilor morale prin excelenţă. In cazul ma-

jor ită ţii oam eni lor din aces te ţăr i p robab il că ade văr ul se aflăla polul opus: intensitatea trăirilor morale ce susţin o mişca-re ca naţionaîsocialismul sau comunismul poate fi, probabil,comparată cu aceea a marilor mişcări religioase din istorie.Odată ce admiţi că individul nu este decât un mijloc pen-tru a sluji scopurile unei entităţi superioare, numită societatesau naţiune, aproape toate trăsăturile regimurilor totalita-

re care ne stârnesc oroare decurg în mod necesar. Din punctde vedere colectivist, intoleranţa şi suprimarea brutală a opo-ziţiei, ignorarea completă a vieţii şi fericirii individului sunturmări fireşti şi inevitabile ale acestei premise fundamen-tale, iar colectivistul poate recunoaşte acest lucru şi, în acelaşitimp, pretinde că sistemul lui este superior celui în care inte-reselor „egoiste" ale individului li se îngăduie să obstrucţioneze deplina realizare a obiectivelor urmărite de cătrecomunitate. Când filozofii germani prezintă în mod repetatefortul de dobândire a fericirii personale drept intrinsec imo-ral şi admit numai îndeplinirea unei datorii impuse ca peceva demn de laudă, ei sunt de o desăvârşită sinceritate, ori-

cât de dificil de înţeles ar fi această atitudine pentru cei careau fost crescuţi întro tradiţie diferită.

Ac ol o un de exi stă un si ngu r obi ect iv co mu n atotcupr in -zător, nu rămâne spaţiu pentru nici un fel de reguli sau mo-rală cu caracter general. Intro măsură limitată, noi înşinetrăim această experienţă în vreme de război. Dar chiar şirăzboiul şi cele mai mari pericole nu au produs în Angliadecât o abordare foarte moderat totalitară, o înlăturare întro

8/18/2019 Hayek 167-313

3/76


măsură foarte redusă a tuturor celorlalte valori, pentru a faceloc unui ţel unic. Dar acolo unde scopuri speciale domină

înt reaga soc iet ate este ine vit abil ca, di n cân d în când, cru-zimea să devină o datorie, ca acţiuni împotriva cărora se re-

vol tă toa te si mţu ri le noa stre, cu m ar fi împ uşca rea unorostateci sau uciderea bătrânilor şi a bolnavilor, să fie soco-tite drept nişte simple chestiuni de eficienţă, ca dezrădăcina-rea şi transportarea forţată a sute de mii de oameni să devinăinstrumentul unei politici aprobate aproape de toată lumea,cu excepţia victimelor, sau ca propuneri de tipul „mobilizăriifemeilor în scopuri de reproducere" să poată fi formulatecu seriozitate. In ochii colectivistului există totdeauna unţel mai însemnat pe care îl pot sluji aceste acţiuni şi care,după el, se justifică, fiindcă urmărirea scopului comun alunei societăţi nu poate cunoaşte limite puse de vreun dreptori vreo valoare a oricărui individ.

Dar, în timp ce, în cazul masei cetăţenilor statului tota-litar devotamentul dezinteresat faţă de un ideal, chiar dacăeste vorba despre unul respingător pentru noi, poate ade-sea împinge la aprobarea şi chiar săvârşirea unor asemeneafapte, justificarea aceasta nu poate fi invocată în favoareacelor care orientează politica statului. Pentru a da un aju-tor util la conducerea unui stat totalitar nu este suficient săfii gata să accepţi o justificare eronată a unor fapte josnice,trebuie să fii pregătit activ să încâlci orice regulă morală cu-noscută, dacă acest lucru este socotit necesar pentru atingereascopului stabilit. Deoarece conducătorul suprem stabileş-te de unul singur ţelurile, ajutoarele lui nu trebuie să aibă

nici o convingere proprie. Ei trebuie, mai presus de orice,să se pună fără rezerve în slujba persoanei conducătorului,dar, imediat după aceasta, cel mai important lucru este caei să fie complet lipsiţi de principii si, literalmente, capabilide orice. Trebuie să nu aibă idealuri personale pe care să vreasă le realizeze, nici o idee despre rău sau bine care să poată

înc urc a intenţi ile cond ucător ulu i. Cei cu conv ingeri mora lede genul celor care în trecut au călăuzit popoarele europene


au deci prea puţine motive să fie atraşi de putere; există preapuţine elemente care ar putea să compenseze caracterul dez-gustător al multora dintre aceste însărcinări şi puţine şan-se de a satisface dorinţa de un tip ceva mai idealist, de a primi

o compensaţie de acest gen pentru riscul incontestabil, pen-tru sacrificarea aproape a tuturor plăcerilor vieţii private şi jertf irea indep enden ţe i per son ale, cer ute de pos tu ri le demare răspundere. Singurele gusturi care sunt satisfăcute suntgustul pentru putere ca atare, plăcerea de a fi ascultat şi dea face parte dintro maşinărie care funcţionează bine şi areo forţă copleşitoare în faţa căreia totul se înclină.

Chiar şi aşa, deşi există puţine elemente care sunt suscep-tibile de a îndemna pe oamenii buni după criteriile noastresă aspire la poziţiile de conducere în maşina totalitară şi suntmulte aspecte care îi vor ţine deoparte, rămân şi alte prile-

jur i de mani fes tare pen tr u cei br uta li şi li psi ţi de scr upu le .

Vor fi mis iu ni de îndepl in it asupr a tic ăloşi ei căro ra, dac ăle privim intrinsec, nimeni nu nutreşte nici o îndoială, darcare trebuie să fie făcute, pentru a atinge un scop mai înaltşi care se cere să fie duse la bun sfârşit cu aceeaşi pricepereşi eficienţă ca oricare altele. Vor fi de îndeplinit acţiuni rele

în sine, pe care tu tu ror celor înc ă i nflue nţaţ i d e m orala tradi-ţională le va fi silă să le facă, comportarea celor gata să lesăvârşească devenind o cale de promovare şi de dobândirea puterii. întro societate totalitară sunt numeroase locuri

în car e tr ebu ie să fii cru d şi să int imi dez i, să înş el i cu bun ăştiinţă şi să spionezi. Nici Gestapoul, nici administraţia unuilagăr de concentrare, nici Ministerul Propagandei, nici SAsau SS (ori echivalentul lor italian sau rus) nu sunt locuriadecvate manifestării de sentimente umanitare. Cu toate aces-tea, prin asemenea locuri trece calea care duce la cele mai

îna lte fu ncţii î n s tat ul totali tar . Este cât se p oat e de adev ăratăconcluzia unui distins economist american, trasă pe baza uneiscurte enumerări similare a îndatoririlor autorităţilor unuistat colectivist, şi conform căreia:

8/18/2019 Hayek 167-313

4/76


„... ei vor avea de făcut aceste lucruri fie că sunt sau nu de acordcu ele, iar probabilitatea ca oamenii aflaţi la putere să fie indivizi cărora lear displace deţinerea şi exercitarea puterii esteegală cu probabilitatea ca o persoană cu o fire extrem de blânclilsă capete slujba de biciuitorşef pe o plantaţie cu sclavi". 10

Nu putem însă să epuizăm aici subiectul. Problema selec-ţiei conducătorilor este strâns legată de problema mai cu-prinzătoare a selecţiei operate în funcţie de opiniile profesatesau, mai curând, conform cu disponibilitatea unei persoanede a se conforma unui set de doctrine în veşnică schimbare.

Ajun gem astfel la un a dintr e trăsă turi le mor al e car act eri sti -ce totalitarismului — raporturile şi efectele sale asupra tutu-ror virtuţilor plasate sub titulatura generală de sinceritate.Subiectul acesta este atât de vast, încât necesită un capitolseparat.

10 Profesorul F.H. Knight în The Journal of Politicul Economy,decembrie 1938, p. 869. J

C A P I T O L U L X I

SFÂRŞITUL ADEVĂRULUI

„Este semnificativ faptul că naţionalizarea gândirii a de-curs pretutindeni paripassu cu naţionalizarea industriei."

E .H . C A R R

Cel mai eficient mod de a face pe oricine să slujească sisi cinul unic de scopuri către care este îndreptat planul socialeste de a1 determina pe fiecare să creadă în aceste scopuri.I'cntru a asigura funcţionarea eficientă a unui sistem totali-tar nu este suficient ca toată lumea să fie forţată să munceascăpentru a atinge aceleaşi scopuri. Este esenţial ca oamenii săajungă să le considere propriile lor scopuri. Deşi credinţelepot să fie alese în numele oamenilor şi impuse acestora, eletrebuie să devină credinţele lor, un cr ez unanim acceptat, careilace pe indivizi, pe cât posibil, să acţioneze spontan în felul

voit de plani fica tor. Dac ă senz aţi a de opr esi une dintr un stattotalitar este, în general, mult mai puţin acută decât îşi închi-puie majoritatea oamenilor din ţările liberale, aceasta se pro-duce din cauză că guvernele totalitare izbutesc întrun gradsporit săi facă pe oameni să gândească aşa cum vor ele.

Bine înţeles, această atitudine este cultivată prin interme-diul unor variate forme de propagandă. Tehnica ei este acum

atât de familiară, încât nu este nevoie să spunem mare lucrudespre ea. Singurul aspect care trebuie scos în evidenţă estecă nici propaganda ca atare, nici tehnicile folosite nu suntspecifice totalitarismului , dar ceea ce îi schimbă atât de comple tnatura şi efectul propagandei întrun stat totalitar este faptulcă ea slujeşte, în totalitatea ei, acelaşi obiectiv, că toate in-strumentele propagandei sunt coordonate pentru a influenţaindivizii în aceeaşi direcţie şi pentru a produce caracteristica

8/18/2019 Hayek 167-313

5/76

17 4 D R U M U L C Ă T R E S E R V I T U T E

Gleichschaltung a tuturor minţilor. Efectul propagandei dinţările totalitare, din punctul de vedere al rezultatelor, di1feră nu numai prin amploare, ci şi calitativ de cel al propagandei făcute cu diferite scopuri de către firme independenteşi aflate în competiţie. Dacă toate sursele de informare sc

află efectiv sub un control unic, nu se mai pune doar proble-ma de a convinge oamenii de cutare sau cutare lucru. Propa-gandistul abil are atunci puterea de a le modela minţile înorice direcţie decide el, astfel încât şi cei mai inteligenţi şiindependenţi oameni nu pot scăpa cu totul de această influ-enţă, dacă sunt izolaţi vreme îndelungată de toate celelaltesurse de informare.

Deşi acest statut conferă propagandei, în statele totalitare,o putere unică asupra minţilor oamenilor, efectele moralespecifice izvorăsc nu din tehnică, ci din obiectul şi aria pro-pagandei totalitare. Dacă ea ar putea fi limitată la îndoctrina-rea oamenilor cu întregul set de valori către care este orientat

efortul social, propaganda ar reprezenta numai o manifestareparticula ră a trăsăturilor caracteristice moralei colectiviste,pe care leam examinat deja. Dacă obiectivul ei ar fi doarsă le inculce oamenilor un cod moral precis şi cuprinzător,problema ar fi numai dacă este bun sau rău codul moral.

Am vă zut că nu e p la uz ib il să ne at ra gă co du l mor al al un eisocietăţi totalitare, că până şi năzuinţa către egalitate prinintermediul unei economii dirijate poate avea drept rezul-tat numai o inegalitate impusă oficial, o stabilire autoritarăa statusului fiecărui individ în noua ordine ierarhică, dispărânddin acest cod majoritatea elementelor umanitare ale mora-lei noastre, respectul pentru viaţa umană, pentru cel slab şi,

în gene ral , p ent ru ind iv id. Ori câ t de det est abi l poat e fi acestlucru pentru majoritatea oamenilor, şi cu toate că el implicăo schimbare a criteriilor morale, nu este neapărat în între-gime antimoral. Unele trăsături ale unui asemenea sistempot chiar săi atragă pe moraliştii mai severi, cu tentă con-servatoare, şi să le pară preferabile criteriile mai indulgen-te ale unei societăţi liberale.

S F Â R Ş I T U L A D E V Ă R U L U I 1 7 5

Am vă zut că nu se poat e rea li za, în tr o societate liber ă,acordul asupra unui cod complet, acel cod atotcuprinzătorde valori care este presupus de orice plan economic, ci el

ar trebui să fie creat în noile condiţii. Nu trebuie să presu-punem însă că planificatorul va aborda sarcina lui fiind con-ştient de această nevoie sau, chiar nefiind conştient de ea,iar sta în puteri să creeze, înainte de a se trece la elaborareaplanului, un astfel de cod cuprinzător. El descoperă con-flictele dintre diferitele nevoi omeneşti pe măsură ce păşeştepe drumul său şi trebuie să ia deciziile pe măsură ce se iveşteo nevoie. C odul de valori carei călăuzeşte deciziile nu există

< Consecinţele morale ale propagandei totalitare, pe care11 i'l >i i ie să le analizăm acum, au totuşi un caracter mai profund.I'lf distrug orice fel de morală, fiindcă subminează temeII i oricărei morale, simţul şi respectul adevărului. Din ca-uza naturii sarcinii sale, propaganda totalitară nu se poate

li mita la valori, la probleme de opinii şi de convingeri mora-li , in care individ ul se va conforma totdea una, mai mult sauin.ii puţin, vederilor care cârmuiesc comunitatea sa, ci tre-imii să se extindă la probleme de fapt, în care inteligenţaumană este implicată întrun mod diferit. Lucrurile iauII castă întorsătură, mai întâi, întrucât pentru ai convingel>

8/18/2019 Hayek 167-313

6/76


in abstracta înainte de a fi nevoit să ia deciziile, trebuindsă fie creat odată cu deciziile particulare. Am mai văzut cumaceastă neputinţă de a separa problema valorilor de decizi-ile particulare face imposibil ca un for democratic, nepotri-

vit , des igu r, să hotă ra scă în pr iv in ţa de ta li il or teh nic e aleunui plan, să nu poată determina nici măcar valorile subia-cente planului.

Aşa da r, autori ta te a pl ani ficat oa re va fi nevoi tă , în mo dconstant, să ia, în acelaşi timp, hotărâri în diverse probleme,pornind de la aprecieri pentru care nu există reguli moraledefinite, şi să justifice în ochii oamenilor deciziile luate —sau, cel puţin, trebuie cumva săi facă pe oameni să creadăcă sau luat deciziile corecte. Cu toate că autorii unei deci-zii se poate să nu fi fost călăuziţi de nimic altceva decât deprejudecată, unele principii călăuzitoare vor trebui să fieenunţate în mod public, în cazul în care comunitatea ur-

mează nu doar să se supună pasiv, ci să sprijine activ măsurarespectivă. Nevoia de a da un aspect raţional simpatiilor şiantipatiilor care, în lipsă de altceva, trebuie săi ghideze peplanificator în multe din deciziile lui şi necesitatea de aşideclara motivele, întro formă cât mai atrăgătoare pentrucât mai mulţi oameni cu putinţă, îl va forţa să construiascăteorii, adică aserţiuni privitoare la relaţiile dintre fapte, caredevin atunci o parte integrantă a doctrinei oficiale. Acestproces de făurire a unui „mit" pentru aşi justifica propriaacţiune nu e nevoie să fie conştient. Conducătorul totalitarpoate fi mânat doar de o antipatie instinctivă faţă de stareade lucruri pe care a găsito şi de dorinţa de a crea o nouă

ordine ierarhică mai apropiată de felul în care vede el meriteleoamenilor; el poate doar să ştie că îi detestă pe evrei, carepăreau să aibă atâta succes întro ordine care nui oferea luiun loc satisfăcător şi că iubeşte şi admiră omul înalt, blond,figură „aristocratică" a romanelor citite în tinereţe. în acestfel, pentru a găsi o fundamentare raţională prejudecăţilorpe care le împărtăşeşte dimpreună cu mulţi dintre semeniisăi, el va îmbrăţişa fără ezitare teorii care par să ofere o ase


menea întemeiere. Astfel, o teorie pseudoştnnţifică devineparte a unui crez oficial care, întro măsură mai mare saumai mică, dirijează acţiunea fiecăruia. Sau antipatia răspân-dită faţă de civilizaţia industrială şi dorul romantic după via-

ţa rustică, îngemănate cu ideea (probabil eronată) desprecalităţile speciale de soldaţi ale oamenilor de ia ţară, vor oferi baze le un ui alt mi t: Bl ut undBoden (sânge şi glie), care ex-primă nu numai valori fundamentale, dar şi un întreg arse-nal de convingeri despre cauze şi efecte care, devenite idealuridirectoare pentru activitatea întregii comunităţi, nu mai pot11 puse în discuţie.

Nevoia de a recurge la asemenea doctrine oficiale ca instru-mente de conducere şi mobilizare a eforturilor poporuluia fost prezisă cu clarviziune de către diferiţii teoreticieni aisistemului totalitar. „Minciunile nobile" ale lui Platon şi„miturile" lui Sorel servesc acelaşi obiectiv ca şi doctrina

rasială a naziştilor sau teoria statului corporatist formulatăde Mussolini. Toate se bazează, în mod necesar, pe viziuniunilaterale asupra faptelor, transformate în teorii ştiinţifi-ce pentru a justifica o opinie preconcepută.

Cea mai eficientă metodă de ai face pe oameni să accep-te validitatea valorilor pe care urmează să le slujească esteaceea de ai convinge că sunt, în realitate, identice cu celepe care ei, sau măcar cei mai bum dintre ei, leau profesat

în to td ea un a, dar pe care nu le au înţ el es sau apr eci at cu m

se cuvine până atunci. Oamenii sunt făcuţi săşi transferedevoţiunea de la vechii zei la cei noi, sub pretextul că nouzei sunt, în realitate, ceea ce le spusese dintotdeauna instinc-tul lor sănătos, dar nu putuseră întrezări mainamte decât

în chi p vag. Iar cea mai eficie ntă teh nic ă în aces t sco p estefolosirea vechilor cuvinte, dar cu înţeles schimbat. Puţinetrăsături ale regimurilor totalitare sunt totodată atât de în-şelătoare pentru observatorul superficial, dar atât de carac

8/18/2019 Hayek 167-313

7/76


tenstice totuşi pentru întregul climat intelectual, cum suntpervertirea deplină a limbajului, alterarea înţelesului cuvin-telor ce exprimă idealurile noilor regimuri.

Fireşte că, în acest sens, cuvântul care suferă cel mai multeste cuvântul „libertate". Este un cuvânt utilizat în statele

totalitare la fel de slobod ca oriunde. Ba chiar aproape căsar putea spune — şi ar trebui să ne servească drept aver-tisment, pentru a ne feri de ispita celor care ne propun Li-bertăţi noi în locul celor vechi 1 — că oriunde libertatea, aşacum o înţelegem noi, a fost distrusă, aceasta sa făcut aproa-pe totdeauna în numele vreunei noi libertăţi făgăduite popo-rului. Chiar printre noi avem „planificatori pentru libertate"care ne promit o „libertate colectivă a grupului", a cărei na-tură poate fi dedusă din faptul că partizanii ei găsesc nece-sar să ne asigure că „fireşte, instaurarea libertăţii planificatenu înseamnă că toate [sic] formele anterioare ale libertăţiitrebuie să fie abolite". Dr Karl Mannheim, din a cărui lucra-re 2 sunt luate aceste afirmaţii, cel puţin ne avertizează că:„o concepţie despre libertate croită după tiparele epocii pre-cedente este un obstacol în calea oricărei înţelegeri reale aproblemei". Dar modul cum utilizează el cuvântul liberta-te este la fel de înşelător ca şi atunci când el este rostit depoliticienii totalitari. Ca şi libertatea acestora, „libertatea co-lectivă" pe care neo oferă el nu este libertate pentru mem-

bri i soc iet ăţi i, ci li ber ta tea nel imi ta tă lăs ată pl ani ficat orul uide a face cu noi orice pofteşte. Este confuzia dintre liberta-te şi puterea dusă la extrem. 3

1

Acesta este titlul unei recente lucrări a istoricului americanC. L.Becker.2 Man and Society in an Age of Reconstruction, p.377.3 Dl Peter Drucker (The End of Economic Man, p.74) remarcă

în mod corect : „cu cât există mai puţină libertate, cu atât mai multse discută despre « noua libertate ». Totuşi, această nouă libertate esteun simplu cuvânt care acoperă exact contrazicerea a tot ce Europa a

înţeles totdeauna prin libertate... Noua libertate predicată în Europaeste însă dreptul majorităţii împotriva individului."


în aces t ca z pa rt ic ul ar , per ver ti re a se nsu lui cu vâ ntul ui afost, desigur, bine pregătită de un lung şir de filozofi ger-mani, şi nu în ultimul rând de mulţi dintre teoreticienii so-cialismului. Dar „libertate" nu este câtuşi de puţin singuruldintre cuvintele al căror înţeles a fost schimbat în contra-riul său, pentru a le transforma în instrumente ale propagan-dei totalitare. Am văzut deja cum acelaşi lucru se întâmplăcu „dreptate" şi „lege" şi „egal". Lista ar putea fi extinsăpână ar include aproape toţi termenii morali şi politici deuz curent.

Cui nu a trăit nemijlocit acest proces îi este greu să apre-cieze amploarea acestei prefaceri a înţelesului cuvintelor,confuzia pe care o stârneşte şi barierele pe care le ridică înfaţa oricărei discuţii naţionale. Numai dacă vezi poţi să în-ţelegi cum se ajunge ca un frate ce îmbrăţişează noua cre-dinţă în scurt timp să pară a vorbi un limbaj diferit, care

face imposibilă orice comunicare reală cu celălalt frate. Iarstâlcirea limbajului devine şi mai gravă, întrucât schimbarea în ţe le sulu i cuvi nte lo r car e des cr iu id eal ur i poli ti ce nu esteun episod izolat, ci un proces continuu, o tehnică folosităconştient sau inconştient pentru a dirija poporul. Treptat,pe măsură ce procesul continuă, întregul limbaj este vădu- vit de sen sur i, cuvinte le dev in coc hi li i goa le, lipsi te de ori -ce înţeles precis, la fel de bune pentru a denota un lucru şiopusul său, utilizate doar pentru a declanşa emoţiile aso-ciate încă acestor învelişuri.

*

Nu este greu săi lipseşti pe cei mai mulţi dintre oamenide o gândire independentă. Dar minoritatea care va menţi-ne o tendinţă critică trebuie să fie şi ea redusă la tăcere. Amşi văzut de ce constrângerea nu poate fi folosită doar pen-tru a impune codul etic subiacent planului, după care se con-duce orice activitate socială. întrucât multe componente aleacestui cod nu vor fi niciodată explicit formulate, întrucât

8/18/2019 Hayek 167-313

8/76

1 8 0 D R U M U L C Ă T R E S E R V I T U T E S F Â R Ş I T U L A D E V Ă R U L U I 181

comparaţii nefavorabile cu condiţiile din alte părţi, prezen-tarea unor alternative posibile la politica urmată în prezent,informaţii care ar putea sugera incapacitatea guvernului deaşi respecta promisiunile făcute sau de a folosi posibilităţilede ameliorare a situaţiei — toate acestea vor fi cenzurate.Nu există, prin urmare, nici un domeniu în care să nu fieaplicat controlul sistematic al informaţiei şi să nu fie con-solidată uniformitatea opiniilor.

Controlarea informaţiei se practică până şi în domeniileaparent cele mai depărtate de orice fel de interese politice,

în pa rt ic ul ar î n t oat e şti inţ ele , ch ia r şi în cele mai abs tra cte.Este lesne de bănuit şi sa confirmat pe scară largă, în viaţă,faptul că, în disciplinele care abordează direct relaţiile umaneşi, de aceea, afectează în mod absolut nemijlocit opiniilepolitice, precum istoria, dreptul sau ştiinţele economice,căutarea dezinteresată a adevărului prin cercetare nu poate

fi îngăduită întrun sistem totalitar, iar justificarea opinii-lor oficiale devine unicul obiectiv. întradevăr, în toate ţăriletotalitare, aceste discipline au devenit cele mai productivemaşini de fabricat mituri oficiale, pe care cârmuitorii le folo-sesc pentru a îndruma minţile şi voinţele supuşilor lor. Nueste surprinzător că în aceste sfere este abandonată până şipretenţia căutării adevărului, iar autorităţile decid ce doc-trine sar cuveni să fie predate şi răspândite în scris.

Controlul totalitar asupra opiniei se extinde însă şi la temecare, la prima vedere, par a nu avea nici o semnificaţie poli-tică. Uneori este greu de explicat de ce anumite doctrineau ajuns să fie prescrise în mod oficial sau de ce sa trecut

la încurajarea altora şi de ce, în mod curios, aceste simpatiişi antipatii sunt evident similare în diferitele sisteme totalita-re. In particular, toate par a împărtăşi o antipatie pronunţatăfaţă de formele mai abstracte ale gândirii, o antipatie ma-nifestată, în mod caracteristic, şi de către numeroşi adepţiai colectivismului dintre savanţii noştri. Fie că teoria relati-

vităţi i este pre zent ată dre pt un „atac semit î mpot riva temel ieifizicii creştine şi nordice", fie că ea este combătută fiindcă

multe părţi ale scării de valori care serveşte drept ghid vorexista doar implicit în plan, planul ca atare, fiecare detaliual său, de fapt fiecare act de guvernare trebuie să devină sacrosante şi ferite de critică. Dacă oamenii trebuie să spriji-ne fără ezitare efortul comun, ei trebuie să fie convinşi cănu numai scopul vizat, dar şi mijloacele alese sunt cele juste.Crezul oficial, la care va fi obligatoriu să aderi, va cuprinde,prin urmare, toate aprecierile asupra faptelor pe care este baz at p lan ul. Cr it ic a pu bli că, chi ar exp ri mar ea în doi el ii , t re- buie să fie supr im ate, fii ndcă ele du c la re duce re a spri ji nu-lui popular. Soţii Webb prezintă în felul următor situaţiadin orice întreprindere rusă: „Cât timp o lucrare e în plinădesfăşurare, orice îndoială exprimată în public, fie şi teme-rile că planul nu va avea succes, este un act de nesupunereşi chiar de trădare, din cauza efectelor pe care lear puteaavea asupra voinţei şi asupra efortului restului colectivu-

lui.

4

Când îndoiala sau temerile exprimate nu se referă lareuşita unei anumite întreprinderi, ci la întregul plan social,cu atât mai mult atitudinea trebuie calificată drept sabotaj.

Faptele şi teoriile trebuie să devină obiectul doctrinei ofi-ciale în aceeaşi măsură cu viziunea asupra valorilor. Iar în-tregul aparat de răspândire a cunoştinţelor, şcolile şi presa,radioul şi cinematograful vor fi utilizate exclusiv pentru ainculca punctele de vedere care, indiferent dacă sunt adevă-rate sau false, vor întări credinţa în justeţea deciziilor luatede autorităţi; iar orice informaţii care ar putea provoca îndo-ială sau ezitare vor fi cenzurate. Efectul probabil asupra în-crederii poporului în sistem devine singurul criteriu pentru

a decide dacă o anumită informaţie urmează să fie publi-cată sau suprimată. Intrun stat totalitar situaţia este, în per-manenţă şi în toate domeniile, similară celei existente în altepărţi, în anumite domenii, în vreme de război. Orice ar puteastârni îndoieli cu privire la înţelepciunea guvernului sau ne-mulţumire va fi ascuns faţă de popor. Date care ar permite

4 S. şi B.Webb, Soviet Communism, p. 1038.

8/18/2019 Hayek 167-313

9/76


se află „în conflict cu materialismul dialectic şi dogma mar-xistă" — rezultatul este aproape identic. Prea mare nui nicideosebirea când anumite teoreme ale statisticii matematicesunt atacate pentru că „fac parte din lupta de clasă pe fron-tul ideologic şi sunt produsul istoric al rolului jucat de mate-matici ca slujnice ale burgheziei" sau când toată tematicaeste condamnată deoarece „nu oferă garanţii că va servi inte-reselor poporului". Se pare că matematica pură nu este niciea cruţată şi că susţinerea anumitor opinii cu privire la natu-ra continuităţii poate fi pusă pe seama „prejudecăţilor bur-gheze". Conform soţilor Webb, Gazeta pentru ştiinţelenaturale marxistleniniste are următoarea deviză: „Suntempentru partinitate în matematici. Suntem pentru puritateateoriei marxistleniniste pe tărâmul chirurgiei." Situaţia paresă fie foarte asemănătoare în Germania. Gazeta Asociaţieinaţionalsocialiste a matematicienilor este pătrunsă de linia

„partidului în matematici" şi unul dintre cei mai cunoscuţifizicieni germani, laureat al premiului Nobel, Lennard, şiasintetizat opera vieţii sale sub titlul Fizica germană în patruvolumel

Este absolut în consonanţă cu întregul spirit al totalitaris-mului faptul că el condamnă orice activitate umană desfă-şurată doar de dragul ei şi lipsită de ţeluri ulterioare. Ştiinţapentru ştiinţă, arta pentru artă le repugnă în egală măsurănaziştilor, intelectualilor noştri socialişti şi comuniştilor, jus-tificarea oricărei activităţi trebuie să decurgă dintrun scopsocial formulat conştient. Nu trebuie să existe nici o activi-tate spontană, nedirijată, fiindcă ea ar putea produce rezulta-te care nu pot fi prevăzute şi pe care planul nu le include.

Ar pu te a pr od uc e ceva nou , la car e nic i mă ca r nu se poate visa , pe baza filozofie i pla nif ica tor ulu i. Pr inc ip iu l se ext indepână şi la jocuri şi distracţii. Las pe seama cititorului să ghi-cească dacă în Germania sau în Rusia şahiştii au fost îndem-naţi de forurile oficiale să „termine o dată pentru totdeaunacu neutralitatea şahului. Trebuie să condamnăm o dată pentru

S F Â R Ş I T U L A D E V Ă R U L U I 18 3

totdeauna formula « şah de dragul şahului », ca şi formula« artă pentru artă »".

Oricât de incredibile pot să pară unele din aceste aberaţii,trebuie să ne ferim să le desconsiderăm, tratândule ca penişte simple produse secundare accidentale, care nu au nimicdea face cu esenţa unui sistem totalitar sau planificat. Nusunt doar atât. Ele sunt rezultatul direct al aceleiaşi dorinţede a vedea totul dirijat din perspectiva unei „concepţii uni-tare asupra întregului", a nevoii de a confirma, cu orice preţ,

vi zi uni le pe nt ru car e oa men il or h se cere să facă nec ont eni tsacrificii, precum şi a ideii generale după care cunoştinţeleşi credinţele oamenilor sunt un instrument destinat utilizării

în tr u n si ngu r sco p. Od at ă ce şt iinţa este nev oi tă să slu - je asc ă nu adevă rul, ci int ere sel e une i cla se, ale une i co mu-nităţi ori ale unui stat, unica sarcină a argumentării şi a analizeiideilor este aceea de a justifica şi de a răspândi în lume con-

ving eri le care oriente ază întreaga viaţ ă a comunităţi i. Aşa cu ma explicat ministrul nazist al justiţiei, întrebarea pe care trebui e să şio pu nă ori ce nou ă teor ie ştii nţif ică est e: oar e servesc astfel naţ ional so cia li smul, spr e cel mai mar e folos altuturor ?

în su şi cuvâ ntu l „ad evăr " înc ete ază de a mai ave a ve chi ullui înţeles. Nu mai descrie ceva care trebuie descoperit, avândconştiinţa individuală drept singurul arbitru care hotărăştedacă, în orice instanţă particulară, dovada (sau reputaţia ce-lor care o aduc) este un temei suficient pentru aţi asumao convingere; adevărul devine ceva stabilit de autorităţi, ceva

în car e tr ebu ie să se cre adă în int ere sul uni tă ţi i efortu lui or-

ganizat şi care poate fi modificat după cum o cer exigenţe-le acestui efort organizat.

Climatul intelectual de ansamblu generat de această men-talitate, spiritul de total cinism în ce priveşte adevărul, zămis-lit de ea, pierderea până şi a simţului adevărului, dispariţiaspiritului de cercetare independent şi a credinţei în putereaconvingerii raţionale, modul în care deosebirile de opinie

în fiecare ra mur ă a cunoaşteri i devin chest iuni pol iti ce meni te

8/18/2019 Hayek 167-313

10/76

184 D R U M U L C Ă T R E S E R V I T U T E

a fi decise de către autorităţi, toate acestea sunt lucruri pe caretrebuie să le trăieşti personal. Nici un fel de descriere suc-cintă nu poate reda amploarea lor. Poate că faptul cel maialarmant este acela că dispreţul pentru libertatea intelectualănu este o stare care se iveşte numai după ce sistemul totali-tar este instaurat, ci una care poate fi găsită pretutindeniprintre intelectualii care au îmbrăţişat un crez colectivist şicare sunt aclamaţi ca lideri intelectuali chiar în ţări aflate

încă sub un regi m l ibe ral . Nu numa i că opr es iun ea cea mairea este aprobată, dacă este practicată în numele socialismu-lui, dar oameni care pretind că vorbesc în numele savanţi-lor din ţările liberale pledează făţiş pentru crearea unuisistem totalitar şi intoleranţa este proslăvită pe faţă. Amajuns să vedem recent cum un autor britanic de lucrări ştiin-ţifice apără până şi Inchiziţia, deoarece, în opinia lui, „este benef ică p ent ru şti inţă când pro tej eaz ă o clas ă p rog res ist ă" .5

Desigur, această opinie este, practic, de nedeosebit de vede-

rile care iau condus pe nazişti la persecutarea oamenilorde ştiinţă, la arderea cărţilor ştiinţifice şi la stârpirea siste-matică a intelectualităţii popoarelor subjugate.

Dorinţa de a le impune cu forţa oamenilor un crez consi-derat salutar pentru ei nu este, desigur, un lucru nou sauspecific epocii noastre. Nou este însă argumentul cu caremulţi dintre intelectualii noştri încearcă să justifice asemenea

înc erc ări . Nu exis tă nic i o lib ert ate r eală d e gân dir e în soci e-

tatea noastră, aşa se spune, fiindcă opiniile şi gusturile maselorsunt modelate de propagandă, de reclamă, după exemplulclaselor de sus şi prin mijlocirea altor factori din mediu care,

în mod inev itabil , for ţea ză gândi rea oam enilor să apu ce pedrumuri bătătorite. Din această afirmaţie se trage concluziacă, în condiţiile în care idealurile şi gust urile marii majorităţi

5 J. G. Crowther, The Social Relations of Science, 1941, p. 333.

S F Â R Ş I T U L A D E V Ă R U L U I 185

a indivizilor sunt totdeauna dependente de împrejurări pecare le putem controla, se cuvine să folosim în mod delibe-rat această putere pentru a îndrepta gândurile oamenilor îndirecţia socotită de noi ca fiind dezirabilă.

Este probabil destul de adevărat că marea majoritate aindivizilor sunt rareori capabili să gândească independent,că în mai toate problemele ei acceptă opinii pe care le găsescgata confecţionate şi că vor fi la fel de mulţumiţi dacă se nasccu, ori sunt împinşi cu sila spre, un set de convingeri sau al-tul. Probabil că în orice societate libertatea de gândire va aveao semnificaţie nemijlocită doar pentru o minoritate restrânsă.Dar aceasta nu înseamnă că oricine este competent ori sarcuveni să aibă puterea de a selecţiona pe aceia cărora ur-mează să le fie rezervată această libertate. Cert e că ea nu

jus tif ică pre ten ţi a tru faşă a nic i unui gr up de oam eni de amonopoliza dreptul de a stabili ce sar cuveni să gândească

sau să creadă oamenii. Este o dovadă de totală confuzie îngândire să susţii că în condiţiile în care, în orice tip de sis-tem, majoritatea oamenilor urmează un lider, este totunadacă fiecare trebuie să urmeze acelaşi lider. A diminua valoa-rea libertăţii intelectuale fiindcă ea nu va însemna niciodatăpentru toată lumea aceeaşi posibilitate de gândire indepen-dentă sar traduce întro Completă ignorare a raţiunilor careconferă valoare libertăţii intelectuale. Ceea ce este esenţialpentru a o face să servească funcţia ei de prim motor al pro-gresului intelectual nu este ca fiecare să fie capabil de a gândisau de a scrie orice, ci ca oricare cauză sau idee să poată fiargumentată de către cineva. Câtă vreme nu este suprimat

dezacordul, totdeauna vor fi unii care vor pune sub semnul înt reb ăr ii ide ile dup ă care se căl ăuz esc con tempor ani i lo r ş i vor sup une noi idei la p rob a ar gu mentă rii şi a po pul ar izăr ii .

Acea stă interac ţiu ne a ind ivi zil or po sed ând cuno şti nţe di-ferite şi opinii diferite constituie viaţa gândirii. Dezvoltarearaţiunii este un proces social bazat pe existenţa unor astfelde deosebiri. Esenţa sa este că rezultatele lui nu pot fi pre-zise, că nu putem şti care opinii vor sprijini dezvoltarea şi

8/18/2019 Hayek 167-313

11/76


care nu — pe scurt, că dezvoltarea nu poate fi guvernată denici una dintre opiniile pe care le profesăm acum, fără ca,prin aceasta, să nu o limităm. A planifica sau a „organiza"dezvoltarea minţii sau, întrun cuvânt, progresul în general,este o contradicţie în termeni. Ideea că mintea omeneascăar trebui săşi controleze „conştient" propria dezvoltareconfundă raţiunea individului, care singură poate „să con-troleze conştient" orice, cu procesul interpersonal căruia

îi e ste dat orată această dezvol tar e. încercâ nd să îl cont rolăm,nu facem decât să stabilim limite dezvoltării sale şi trebuie,mai curând sau mai tîrziu, să producem o stagnare a gân-dirii şi un declin al raţiunii.

Tragedia gândirii colectiviste este că, deşi ea porneşte cuintenţia de a acorda rolul suprem raţiunii, sfârşeşte prin adistruge raţiunea deoarece concepe în mod greşit procesulde care depinde dezvoltarea raţiunii. Se poate spune, întrade-

văr, că pa rad oxu l tut uro r d octrine lor colectivi ste şi al pr eten-ţiei lor la control „conştient" sau la planificare „conştientă"constă în faptul că ele duc în mod necesar la pretenţia ca min-tea unui anumit individ să devină regula supremă — în vremece numai o abordare individualistă a fenomenelor sociale nepermite să identificăm forţele superindividuale care călăuzescdezvoltarea raţiunii. Individualismul este astfel o atitudinede umilinţă în faţa acestui proces social şi de toleranţă a al-tor opinii şi este exact contrariul acelei rătăciri intelectualecare se află la originea cererii ca procesul social, în ansamblu l său, să fie diri jat .

C A P I T O L U L X I I

RĂDĂCINILE SOCIALISTE ALE NAZISMULUI

„Toate forţele antiliberalc se unesc împotriva a tot ce

este liberal." A. MO EL I. ER VAN DE N BR UC K

Este o greşeală răspândită considerarea naţionalsocialismului drept o simplă revoltă împotriva raţiunii, o miş-care iraţională, fără rădăcin i în lumea ideilor. Dacă ar fi aşa,mişcarea aceasta ar fi mult mai puţin periculoasă decât este.Dar nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr sau mai în-şelător. Doctrinele naţionalsocialismului sunt încununa-

rea unei evoluţii îndelungate a ideilor, un proces la care auluat parte gânditori care au avut o mare influenţă, cu multdincolo de frontierele Germaniei. Orice ar putea gândi ci-neva despre premisele de la care au pornit, nu se poate negacă oamenii care au produs noile doctrine erau autori cu mareputere de persuasiune, care şiau pus pecetea ideilor lor asu-pra ansamblului gândirii europene. Sistemul lor de gândirea fost dezvoltat cu o consecvenţă necruţătoare. Odată cesunt acceptate premisele de la care porneşte, nu mai existăscăpare din logica lui. Este un colectivism pur, eliberat deorice urme de tradiţie individualistă care ar putea sta în calea

înf ăpt uir ii sal e.Deşi gânditorii germani au fost liderii acestei evoluţii a idei-

lor, ei nu erau câtuşi de puţin singuri. Thomas Carlyle şi Huston Stewart Chamberlain, Auguste Comte şi Georges Sorelformează o parte la fel de însemnată a acestei evoluţii con-tinue ca şi oricare dintre germani. Evoluţia acestui filon degândire în cadrul Germaniei a fost bine trasată recent dedomnul R.D.Butler în studiul său The Roots of National

8/18/2019 Hayek 167-313

12/76


Socialism {Rădăci nile naţionaisocialism ului ). Dar, cu toatecă persistenţa acestei tradiţii în Germania dea lungul a osută cincizeci de ani, întro formă aproape imuabilă şi repusăperiodic în circulaţie, care se desprinde din acest studiu, estecât se poate de înspăimântătoare, importanţa avută de aces-

te idei în Germania, înainte de 1914, este lesne exagerată.Ele constituiau numai un filon de gândire în mijlocul unuipopor care împărtăşea pe atunci o diversitate de opinii poatemai mare decât la alte popoare. In ansamblu, gânditorii aceştiaconstituiau o minoritate redusă şi erau priviţi de către ma-

jori tat ea ger man il or cu un dis preţ la fel de mar e ca şi în alteţări.

Atun ci , cu m de sa ajuns ca opi ni il e ace stea , pr op ri i un eiminorităţi reacţionare, să câştige, în cele din urmă, sprijinulmarii majorităţi a germanilor şi, practic, al întregului lor tine-ret? Nu doar înfrângerea, suferinţa şi valul de naţionalismau dus la succesul lor. Cu atât mai puţin cauza nu a constat,aşa cum vor să creadă mulţi, întro reacţie capitalistă îm-potriva înaintării socialismului. Din contră, aceste idei au fostpropulsate la putere tocmai de forţe venite din tabăra socia-listă. Desigur că nu sprijinul burgheziei, ci mai curând ab-senţa unei burghezii puternice a facilitat venirea lor la putere.

Doctrinele după care sau călăuzit elementele conducă-toare din Germania, pe parcursul generaţiei trecute, nu seopuneau socialismului din marxism, ci elementelor liberaleconţinute în el, internaţionalismului şi democratismului lui.Iar, pe măsură ce a devenit tot mai limpede că acestea erauelementele care puneau piedici în calea înfăptuirii socialis-

mului, socialiştii de stînga sau apropiat din ce în ce mai multde ideile dreptei. Unirea forţelor anticapitaliste de dreaptaşi de stânga, contopirea socialismului radical cu cel conser-

va to r au al un gat di n Ge rm an ia to t ce era lib era l.Legătura dintre socialism şi naţionalism în Germania era,

de la început, strânsă. In mod semnificativ, majoritatea precurso-rilor de seamă ai naţionaisocialismului — Fichte, Rodbertus şi Lassalle — sunt, în acelaşi timp, părinţi recunoscuţi

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S T E A L E N A Z I S M U L U I 1 8 9

ai socialismului. Câtă vreme socialismul teoretic, în formalui marxistă, a inspirat mişcarea muncitorească germană,autoritarismul şi naţionalismul au fost împinse, pentru untimp, în spatele scenei. Dar nu pentru multă vreme. 1 înce-pând cu anul 1914, din rândurile socialismului marxist sau

ridicat, unul după altul, dascăli care au condus, nu pe conser- va tori şi rea cţ ionar i, ci pe muncit or ul car e tr udea di n gre uşi tineretul socialist în tabăra naţionalsocialistă. Numaidupă aceea mareea naţionaisocialismului a atins nivelul eimaxim şi sa transformat curând în doctrina hitleristă. Iste-ria războinică din 1914, care, tocmai din cauza înfrângeriigermane, na fost niciodată complet vindecată, este punc-tul de început al procesului evolutiv modern care a dus lanaţionalsocialism, cu largul concurs al vechilor socialişti,

în toat ă ace ast ă pe ri oa dă .

Poate că primul, iar în unele privinţe cel mai tipic, repre-zentant al acestei evoluţii este defunctul profesor WernerSombart, a cărui notorie lucrare Hăndler undHelden {Co-mercianţi şi eroi) a apărut în 1915. Sombart şia încep ut cari-era ca socialist marxist şi mai putea încă, în 1909, să afirmecu mândrie că îşi închinase cea mai mare parte a vieţii saleluptei pentru ideile lui Karl Marx. Făcuse tot ce ia stat înputinţă pentru a răspândi ideile socialiste şi fel de fel de va-riante ale resentimentului anticapitalist în întreaga Germa-nie; iar dacă gândirea germa nă a ajuns să fie impre gnată de

elemente marxiste cum nu se întâmpla în nici o altă ţară,până la revoluţia rusă, aceasta sa datorat, în mare măsură,lui Sombart. întro vreme el a fost considerat reprezentantul

1 Şi numai parţial. In 1892, unul dintre fruntaşii partidului so

cialdemocrat, August Bebel, a fost în stare săi spună lui Bismarck:„Cancelarul imperial poate fi încredinţat că socialdemocraţia ger-mană este un fel de şcoală pregătitoare pentru militarism!"

8/18/2019 Hayek 167-313

13/76

1 9 0 D R U M U L C Â T R E S E R V I T U T E

proeminent al intelectualităţii socialiste persecutate, întrucât,din cauza opiniilor lui radicale, nu putea obţine o catedrăuniversitară. Chiar după război, influenţa exercitată, în in-teriorul şi în afara Germaniei, de scrierile sale istorice, careau rămas marxiste ca abordare şi după ce el încetase să mai

fie marxist în politică, se propagase până departe şi poatefi sesizată mai ales în operele multor adepţi englezi şi ame-ricani ai planificării.

In cartea sa scrisă în vreme de război, acest vechi socia-list a salutat „războiul german" ca pe un conflict inevitabil

în tr e c iv il izaţ ia comer ci al ă a A ngl ie i şi cu lt ura ero ică a G er-maniei. Dispreţul lui pentru modul „comercial" de a vedealucrurile al poporului englez, din care dispăruse orice instinct

bel ico s, este neţ ăr mur it . In ochi i l ui, nim ic nu este mai vre d-nic de dispreţ decât năzuinţa generală către fericirea indivi-dului; iar ceea ce este, după el, maxima fundamentală a moraleiengleze, „fii exact aşa cum trebuie pentru ca săţi poată fi bine

ţie şi ca săţi stea în putinţă aţi prelungi traiul pe acestpământ", este pentru el: „cea mai mârşavă maximă care a fost

vre oda tă ros tit ă de o mint e co mer ci al ă" . „Id eea ger man ă astatului", aşa cum au formulato Fichte, Lassalle şi Rodbertus, este că statul nu e nici întemeiat, nici format din indivizi,nu e nicidecum o însumare a indivizilor care îl compun şinici nu are drept ţel slujirea vreunui interes individual. EsteVolksgemeinschaft, o comunitate în care individul nu aredrepturi, ci numai datorii. Pretenţiile individului sunt întot-deauna un rezultat al spiritului comercial. „Ideile anului1789" — libertate, egalitate, fraternitate — sunt idealuri tipiccomerciale, care nu au alt scop decât să asigure indiviziloranumite avantaje.

în ai nt e de 1914, toate idea luri le ge rm an e ve ri ta bi le de viaţă eroică erau ameninţate s ă di spar ă în faţa primejd iei îna in-tării constante a idealurilor comerciale engleze, a conflictuluienglez, a sportului englez. Nu numai că poporul englez în-suşi devenise complet corupt, fiecare sindicalist fiind adâncit

în „mara smul confor tului ", dar i dealur ile comerci ale înce puser ă

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A LI S T E A L E N A Z I S M U L U I 1 9 1

să contamineze toate celelalte popoare. Numai războiul iaajutat pe germani săşi aducă aminte că, în realitate, erauun popor de războinici, un popor la care toate activităţile,

în deo seb i cel e econo mice, era u subord on at e un or sco purimilitare. Sombart ştia că germanii erau priviţi cu dispreţ de

către alte popoare, deoarece considerau războiul drept cevasacru — dar el se făleşte cu asta. A considera războiul o ac-ţiune inumană şi fără sens este un produs al unor vederi co-merciale. Există o viaţă mai presus decât cea individuală, viaţapoporului şi viaţa statului, iar ţelul individului este acela dea se sacrifica pe altarul acestei vieţi mai elevate. Pentru Som-

bar t ră zb oi ul este în tr up ar ea supr emă a vi zi un ii ero ice asu-pra vieţii, iar războiul împotriva Angliei este războiul purtat

îm po tr iv a id eal ul ui opus, ideal ul comer cial al liber tăţ ii in-dividuale şi al confortului englez, care, în ochii lui, îşi găseş-te expresia cea mai demnă de dispreţ în aparatele de ras dintranşeele engleze.

*

Dacă răbufnirea lui Sombart a fost, la vremea respectivă,de nesuportat chiar pentru majoritatea germanilor, alt pro-fesor german a ajuns, în esenţă, la aceleaşi idei, întro formămai moderată şi mai erudită, dar, din acest motiv, chiar maieficientă. Profesorul Johann Plenge era, în domeniul stu-diilor despre Marx, o autoritate la fel de mare ca şi Som-

bart. Car te a lui Marx undHegel(Marx şi Hegel) marchează în cep utul ren aşt eri i heg el ie ne mod er ne pr in tr e spe ciali şti i

în studii ma rx ie ne; şi nu poate în că pe a nic i o în do ia lă cuprivire la caracterul autentic socialist al convingerilor de lacare a plecat. Printre numeroasele sale scrieri apărute în timpulrăzboiului, cea mai importantă este o mică, dar la momen-tul respectiv larg dezbătută, carte purtând titlul semnifica-tiv: 1789 şi 1914. Anii simbolici în istoria conştiinţei politice.Ea este consacrată conflictului dintre „ideile anului 1789",idealul de libertate, şi „ideile anului 1914", idealul organizării.

8/18/2019 Hayek 167-313

14/76


Pentru el, ca şi pentru toţi socialiştii care ajung la concepţialor printro aplicare rudimentară a idealurilor ştiinţifice laproblemele societăţii, organizarea este esenţa socialismului.Organizarea, după cum subliniază el pe drept, era ideeacheiedin care se trăgea mişcarea socialistă la începuturile sale, în

Franţa primilor ani ai secolului al XlXlea. Marx şi mar-xismul au trădat ideea fundamentală a socialismului prinadeziunea lor fanatică, dar utopică, la ideea abstractă de li-

ber tat e. Ide ea de or ga ni za re abi a ac um îşi reg ăse a locul me-ritat, în alte ţări, în Anglia sub pana unor autori ca domnulH. G. Wells (de a cărui carte Future in America — Viitorulîn America — profesorul Plenge a fost profund influenţatşi pe care îl prezintă ca pe una din figurile proeminente alesocialismului modern), dar mai ales în Germania, unde or-ganizarea este cel mai bine înţeleasă şi unde ea este pe de-plin realizată. De aceea, războiul dintre Anglia şi Germaniaeste, în realitate, un conflict între două principii opuse.

„Războiul mondial economic" este a treia mare epocă de luptăspirituală în istoria modernă. El are o importanţă egală cuReforma şi cu revoluţia burgheză a libertăţii. Este lupta pen-tru victoria noilor forţe născute în formele avansate de viaţăeconomică din secolul al XlXlea: socialismul şi organizarea.

„Pentru că în sfera ideilor este exponentul cel mai hotărâtoral tuturor viselor socialiste, iar în sfera realităţii este cel mai

vigur os creator al sistemul ui economic superior organizat —Germania întruchipează secolul al XXlea. Oricum sar sfârşirăzboiul, noi suntem un popor exemplar. Ideile noastre vormodela ţelurile existenţei umane. Istoria lumii este în prezentmartora spectacolului colosal, al apropierii de victoria finală

odată cu noi, a unui nou ideal măreţ de viaţă, în vreme ce, în Anglia, unul dintre princ ipii le istorice ale faceriidelumi însfârşit se prăbuşeşte. Economia de război creată în 1 9 1 4 în Ger-mania este prima realizare a unei societăţi socialiste şi spiritulei este prima manifestare activă, nu doar deziderativă, a ideiisocialiste. Nevoile războiului au consacrat ideea socialistă în

viaţa economică germană şi, astfel, apărarea naţiunii noastre aprodus pentru omenire ideea anului 1 9 1 4 , ideea organizării

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S T E A L E N A Z I S M U L U I 193

germane, comunitatea poporului (Volksgemeinschaft) în ca-drul socialismului naţional... Fără să ne dăm seama cu adevărat,

întreaga noastră viaţă poli tică în stat şi industr ie sa ridicat laun stadiu mai înalt. Statul şi viaţa economică formează o nouăunita te... Sentimentul unei răspunderi economice, care carac-terizează munca slujbaşului de stat, pătrunde în întreaga acti-

vitate pri vată.. . Noua alcătuire corporativă germană a vieţiieconomice care, profesorul Plenge recunoaşte, nu este încă ma-tură şi nici completă este cea mai înaltă formă de viaţă a sta-tului cunoscută vreodată pe pământ."

La început, profesorul Plenge spera încă să împace ide-alul de libertate cu idealul de organizare, deşi o făcea, cuprecădere, apelând la totala, dar voluntara, supunere a in-dividului faţă de ansamblul societăţii. Dar aceste vestigii aleideilor liberale dispar curând din scrierile lui. Prin 1918, ideeacontopirii socialismului cu puterea politică necruţătoareprinsese contur deplin în mintea sa. Cu puţin înainte de sfâr-

şitul războiului, în ziarul socialist Die Glocke, el şia îndem-nat compatrioţii în felul următor:

„A sosit timpul să admitem faptul că socialismul trebuie să re-curgă la politica de putere, fiindcă el va fi organizare. Socia-lismul trebuie să câştige puterea, nu trebuie niciodată să distrugăorbeşte puterea. Iar problema cea mai importantă şi cea maicritică pentru socialism în timp de război al popoarelor este,

în mod necesar, ace asta: care popor este chemat cu prior itatela putere, fiindcă este conducătorul exemplar în materie de or-ganizare a popoarelor?"

El a formulat anticipat ideile pe care avea, în cele dinurmă, să se întemeieze Ordinea Nouă a lui Hitler:

„Tocmai din punctul de vedere al socialismului, care este orga-nizare, ne duce cumva un drept absolut de autodeterminare aoamenilor la dreptul la anarhia economică individualistă ? Suntemoare dornici să acordăm o deplină autodeterminare individului

în viaţa economică ? Socialismul consecvent poate acorda oame-nilor un drept la încorporare numai în conformitate cu distribu-ţia reală a forţelor istorice determinate."

8/18/2019 Hayek 167-313

15/76


*

Idealurile pe care Plenge lea exprimat atât de clar au fostpopulare îndeosebi în anumite cercuri ale savanţilor şi in-ginerilor germani (poate chiar provin din ele), care, exactcum se cere acum atât de zgomotos din partea omologilorlor englezi, au revendicat organizarea planificată centrali-zat a tuturor aspectelor vieţii. în fruntea acestora sa aflatcelebrul chimist Wilhelm Ostwald, un om ale cărui luăride poziţie în această problemă au dobândit o faimă certă.Se spune că el ar fi declarat public următoarele:

„Germania vrea să organizeze Europa, care până în prezent este

lipsită de organizare. Vă voi explica acum marele secret al Ger-

maniei : noi, sau poate rasa germană, am descoperit semnifica-

ţia organizării. în vreme ce alte naţiuni trăiesc încă sub regimul

individualismului, noi lam şi realizat pe cel al organizării."

Idei foarte apropiate de acestea erau curente în birourile

dictatorului german al materiilor prime, Walter Rathenau,care, cu toate că sar fi înfiorat dacă şiar fi dat seama de conse-cinţele economiei sale totalitare, merită totuşi un loc de seamă

în ori ce ist ori e mai cupr in zăt oar e a ascensi uni i i dei lor naz is -te. Prin scrierile sale, probabil că mai mult decât oricare altul,el a modelat vederile economice ale generaţiei care a crescut

în Ger man ia în cur sul şi im edia t du pă ul ti mul ră zbo i mon-dial; iar unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi aveausă formeze mai târziu coloana vertebrală a echipei ce coordonaplanul cincinal sub conducerea lui Goering. Foarte ase-mănătoare a fost şi o mare parte din învăţătura altui fost mar-xist, Friedrich Naumann, a cărui lucrare Mitteleuropa (EuropaCentrala) a atins probabil cea mai mare difuzare a unei cărţiapărute în timpul războiului în Germania. 2 Dar ia fost dat

2 Un bun rezumat al vederilor lui Naumann, la fel de caracteris-tice pentru amestecul nemţesc de socialism şi imperialism ca şi ori-care alta citată de noi în text, se găseşte în cartea lui R. D. Butler, TheRoots of NationalSocialism, 1914, pp. 203209.

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S T E A L E N A Z I S M U L U I 195

unui politician socialist activ, membru al aripii de stânga apartidului socialdemocrat în Reichstag, să dezvolte cât sepoate de amănunţit aceste idei şi să le răspândească în lungşin lat. Paul Lensch descrisese, în cărţi anterioare, războiuldrept „fuga burgheziei engleze din faţa înaintării socialis-

mului" şi explicase cât de diferite erau idealul socialist delibertate şi concepţia engleză. Dar numai în cea dea treiacarte a sa din timpul războiului, cea care a avut cel mai maresucces, Trei ani de Revoluţie Mondială 3 , aveau să atingă idei-le lui, sub influenţa lui Plenge, deplina lor dezvoltare. Lensch

îşi î nte mei ază arg ume nta rea pe o rel ata re istori că int ere sant ăşi, în multe privinţe, făcută cu acurateţe a modului cum adop-tarea protecţionismului de către Bismarck a făcut posibilă

în Ger man ia evo luţ ia căt re acea con cen trare in dust rial ă şicartelizare care, din punct de vedere marxist, reprezenta unstadiu mai avansat de dezvoltare industrială.

„Urmarea hotărârii luate de Bismarck în anul 1879 a fost pre-luarea de către Germania a rolului revoluţionarului; cu alte cu-

vinte, a rolul ui unui stat care, în rap ort cu restul lumii, este

reprezentantul unui sistem economic superior, progresist. După

ce neam dat seama de aceasta ar trebui să observăm că, în actu-

ala sa evoluţie mondială, Germania întruchipează latura revoluţio-

nară, iar marele ei adversar, Anglia, pe cea contrarevoluţionară.

Acest fapt doved eşt e cât de mică import anţ ă are în probl ema

statului liberal sau nu al unei ţări, din punctul de vedere al dez-

volt ării istori ce, cons tit uţia ei, fie ea liberală şi republicană, sau

monarhică şi autocratică. Altfel spus, pentru a le zice lucruri-

lor pe nume, concepţiile noastre despre liberalism, democra-

ţie şi aşa mai departe se trag din ideile individualismului englez,după care un stat cu un guvern slab este un stat liberal, iar ori-

ce restrângere a libertăţilor individului este socotită a fi rodul

autocraţiei şi militarismului."

3 Paul Lensch, There Years of World Revolution, cu o prefaţă deJ. E.M., Londra, 1918. Traducerea engleză a acestei lucrări a fost făcută încă în cursul ult imului război de către o persoană clarvăzătoare.

8/18/2019 Hayek 167-313

16/76

19 6 D R U M U L C Ă T R E S E R V I T U T E R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S T E A L E N A Z I S M U L U I 1 9 7

solidă şi mai puternică în viaţa statului decât este cazul fie în

Anglia, fie în Franţa."

Lensch continuă această analiză cu o apreciere care iarăşiconţine mult adevăr şi asupra căreia merită să medităm:

„De când socialdemocraţii, cu ajutorul sufragiului (univer-sal), au ocupat fiecare post pe care1 puteau obţine în Reichstag,

parlamentele landurilor, consiliile municipale, curţile de arbi-

traj ale conflictelor comerciale, fondurile de ajutorare a bol-

navilor şi aşa mai departe, ei au pătruns foarte adânc în

organismul statului; dar preţul pe care au fost nevoiţi să1

plătească pentru această situaţie a fost că statul, la rândul său,

a exercitat o profundă influenţă asupra clasei muncitoare. Este

cert că, în urma muncii îndârjite depuse de socialişti vreme de

cincizeci de ani, statul nu mai este acelaşi ca în 1867, când a

intrat în funcţiune pentru întâia oară sufragiul universal; dar

nici socialdemocraţia, la rândul ei, nu mai este aceeaşi ca la

vremea aceea. Statul a suferit un proces de socializare, iar so-

cialdemocraţia a suferit un proces de naţionalizare."

*

Plenge şi, la rândul lui, Lensch au oferit ideile directoa-re pentru mentorii nemijlociţi ai naţionaisocialismului, în-deosebi Oswald Spengler şi A.Moeller van den Bruck,pentru a nu menţiona decât două dintre numele cele mai bin e c uno scu te .4 Părerile sar putea să nu coincidă când este vor ba de pu nc tu l la care pr im ul di ntre aceş ti au to ri poa tefi socotit socialist. Dar în broşura lui despre Prusianism şi

4 Acelaşi lucru se poate spune despre mulţi intelectuali de frun-te ai generaţiei care a produs nazismul, ca Othmar Span, Hans Freyer, Cari Schmitt şi Ernst Junger. A se vedea şi interesantul studiude Aurel Kolnai, The Waragainst the West, 1938, care suferă însă dedefectul că, limitânduse la perioada postbelică, când aceste idealurifuseseră deja preluate de naţionalişti, trece cu vederea pe creatorii lor

socialişti.

In Germania, „reprezentantul desemnat de istorie" al aces-

tei forme superioare de viaţă,

„lupta pentru socialism a fost extraordinar de mult simplifi-

cată de când toate condiţiile preliminare presupuse de socia-

lism au şi fost create aici. Şi, de aceea, a fost, în mod necesar,

o preocupare vitală a oricărui partid socialist ca Germania săşiimpună triumfător punctul de vedere faţă de duşmanii ei şi ast-

fel să fie capabilă săşi îndeplinească misiunea istorică: revolu

ţionarea lumii. De aceea, războiul Antantei împotriva Germaniei

a semănat cu încercarea burgheziei inferioare din epoca preca

pitalistă de a împiedica declinul propriei clase.

Acea organizare a Capitalului [continuă Lenscli], care a început

în mod inconştient înainte de război şi care, în t impul războiu-

lui, a fost continuată conştient, va fi desăvârşită în mod sistema-

tic după război. Acest lucru are loc nu datorită vreunei dorinţe

de a stăpâni arta organizării, şi nici fiindcă socialismul a fost

recunoscut drept un principiu mai elevat al dezvoltării sociale.

Clasele care astăzi sunt pionierii practici ai socialismului în te-

orie sunt adversarii lui declaraţi sau, în orice caz, erau astfelpână nu de mult. Socialismul se apropie şi, de fapt, în oareca-

re măsură, a şi sosit, de vreme ce nu mai putem trăi fără el."

Singurii oameni care se opun acestei tendinţe sunt libe-ralii.

„Acest soi de oameni, care în mod inconştient gândesc dupăcriterii engleze, cuprinde întreaga burghezie educată germană.Ideile lor politice, de « libertate » şi « drepturi civile », de con-stituţionalism şi parlamentarism, decurg din concepţia indivi-dualistă despre lume, a cărei întrupare clasică este liberalismulenglez şi care a fost adoptată de purtătorii de cuvânt ai bur-

gheziei germane în anii cincizeci, şaizeci şi şaptezeci ai secolu-

lui al XlXlea. Dar aceste criterii sunt demodate şi zdruncinate,la fel cum demodatul liberalism englez a fost zdruncinat deacest război. Ceea ce trebuie făcut acum este să scăpăm de aces-te idei politice moştenite şi să susţinem dezvoltarea unei noiconcepţii despre stat şi societate. Şi în această sferă socialismul

trebuie să se opună în mod conştient şi ferm individualismu-lui. In acest sens, este uimitor faptul că, în aşazisa Germanie« reacţionară », clasa muncitoare a dobândit o poziţie mult mai

8/18/2019 Hayek 167-313

17/76


socialism, apărută în 1920, va fi deja evident că el nu facedecât să exprime idei răspândite printre socialiştii germani.Câteva mostre ale argumentării sale vor fi suficiente. „Ve-chiul spirit prusian şi crezul socialist, care astăzi se detestăcu o ură fraternă, sunt unul şi acelaşi lucru." Reprezentan-

ţii civilizaţiei occidentale în Germania, liberalii germani, sunt„armata engleză invizibilă pe care, după bătălia de la jena,Napoleon a lăsato în urma lui pe pământ german". PentruSpengler, oameni ca Hardenberg şi Humboldt, şi toţi ceilalţireformatori liberali erau „englezi". Dar acest spirit „englez"

va fi alu nga t de rev olu ţia ger man ă car e a în ce put î n 1914.

„Ultimele trei naţiuni ale Occidentului au avut ca ţel trei formede existenţă, reprezentate în faimoasa triadă: libertate, egalitate,comunitate. Ele apar sub formele politice ale parlamentului li-

beral, socialdemocraţiei şi socialismului a utori tar. 5... Instinctulgerman, mai corect, cel prusian, este: puterea aparţine întregiicomunităţi. Fiecăruia i se dă locul lui. Sau comanzi, sau asculţi

de ordine. Acesta este, din veacul al XVIIlea, socialismul auto-ritar, esenţialmente neliberal şi antidemocratic, în măsura în carene referim la liberalismul englez şi la democraţia franceză... înGermania există multe contraste detestate şi cu proastă faimă,dar pe pământul german numai liberalismul este demn de dispreţ.Structura naţiunii engleze se bazează pe distincţia dintre bo-gaţi şi săraci, cea a naţiunii prusiene pe distincţia dintre comandăşi supunere. în consecinţă, sensul apartenenţei de clasă este fun-damental diferit în cele două ţări."

După ce subliniază deosebirea esenţială dintre sistemul baz at pe com pet iţ ie al eng le zi lo r şi si stemul prus ia n al „ad -ministraţiei economice" şi după ce arată (urmându1 în mod

5 Formula spengleriană îşi găseşte ecoul în declaraţia deseori ci-tată a lui Cari Schmitt, expertul nazist principal în materie de dreptconstituţional, după care evoluţia guvernării se desfăşoară „în trei sta-dii dialectice: de la statul absolut din secolele al XVIIlea şi al XVIIIlea,prin statul neutru al liberalului secol al XlXlea, până la statul totali-tar, în care statul şi societatea sunt identice" (C. Schmitt, Der Htiterder Verfassung, Tubingen, 1931, p.79).

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S TE A L E N A Z I S M U L U I 1 9 9

conştient pe Lensch) cum de la Bismarck încoace organi-zarea deliberată a activităţii economice a căpătat treptat for-me tot mai socialiste, Spengler continuă:

„în Prusia exista un stat real, în cel mai îngust sens al cuvân-

tului. Strict vorbind, nici nu puteau să existe persoane priva-

te. Oricine trăia în cadrul sistemului, care funcţiona cu precizia

unui mecanism de ceasornic, era, întrun anumit fel, o piesă

în angrenajul lui. De aceea, soar ta treburilor publice nu putea

să se afle în mâinile unor persoane private, cum ar presupune

parlamentarismul. Ea forma obiectul unui Amt, al unei misiuni

oficiale, iar politicianul responsabil era un slujbaş public, un

slujitor al întregului."

„Ideea prusacă" pretinde ca fiecare să devină un slujbaşde stat, ca toate onorariile şi salariile să fie fixate de stat. Inspecial, administrarea tuturor bunurilor devine o funcţie sa-lariată. Statul viitorului va fi un Beamtenstaat. Dar:

„întrebarea decisivă, nu numai pentru Germania, ci pentru în-treaga lume, care trebuie să fie rezolvată de Germania pentru

lume, este: în viitor comerţul este destinat să dirijeze statul sau

statul va dirija comerţul ? în faţa acestei întrebări, prusiams

mul şi socialismul sunt acelaşi lucru... Prusianismul şi socia-

lismul combat Anglia din rândurile noastre."

De la asemenea afirmaţii nu mai era de făcut decât un paspână la sfântul patron al naţionalsocialismului, Moeller vanden Bruck, care a proclamat că războiul mondial este unrăzboi între socialism şi liberalism. Noi am pierdut războiul

îm po tr iv a Occi de ntul ui . Social is mul 1a pi er du t pe cel îm -

potriva liberalismului.

6

Ca şi la Spengler, liberalismul este,din acest motiv, inamicul numărul unu. Moeller van denBruck se mândreşte, de fapt, că:

6 Moeller van den Bruck, Sozialismus und Aussenpolitik, 1933,pp.87, 90 şi 100. Articolele retipărite în acest volum, mai cu seamăcel despre „Lenin şi Keynes", care expune mai pe larg pretenţia ana-

lizată de noi, au fost publicate mai întâi între 1919 şi 1923.

8/18/2019 Hayek 167-313

18/76

2 0 0 D R U M U L C Â T R E S E R V I T U T E

„In Germania de azi nu există liberali, sunt tineri revoluţio-

nari şi tineri conservatori. Dar cine ar fi liberal ?... Liberalis-

mul este o filozofie a vieţii de care tineretul german se

îndepărtea ză acum cu silă, cu mânie, cu un dispreţ aparte, căci

nimic nu este mai străin, mai respingător, mai contrar filozo-

fiei lui. Tineretul german de azi recunoaşte în liberal inami-

cul numărul unu."

Al Trei le a Rei ch al lu i Mo el le r van den Br uc k era des ti-nat să le dea germanilor un socialism potrivit cu natura lorşi nepângărit de ideile liberale occidentale. Şi aşa a şi făcut.

Aceş ti autori nu erau câtuşi de p uţ in p rez enţe i zol ate. în cădin 1922, un observator detaşat putea să vorbească de un„fenomen specific şi, la prima vedere, surprinzător", carese putea vedea atunci în Germania:

„Lupta împotriva ordinii capitaliste, conform cu aceste vederi,

este o continuare a războiului împotriva Antantei făcută cu ar-

mele spiritului şi ale organizării economice, calea care duce la

socialismul practic, revenirea poporului german la cele mai bune

şi mai nobile tradiţii ale sale."7

Lupta împotriva liberalismului, sub toate formele sale, îm po tr iv a li ber al is mul ui car e a î nvin s Ger man ia , era ide eacarei unea pe socialişti şi conservatori întrun front comun.La început, mai ales în rândurile Mişcării Germane de Tine-ret, aproape integral socialistă ca inspiraţie şi orizont, au fostmai rapid acceptate aceste idei şi a fost desăvârşită fuziu-nea socialismului cu naţionalismul. La sfârşitul deceniuluial treilea şi până la venirea la putere a lui Hitler, un cerc detineri sau adunat în jurul ziarului Die Tat şi, conduşi de

Ferdinand Fried, au devenit exponenţii de căpetenie ai aces

7 K.Pribram, „Deutscher Nationalismus und Deutscher Socialismus", în Archiv fiir Sozialwissenschaft und Sozialpolitik, voi. 49,1922,pp.298299. Autorul menţionează drept alte exemple pe filozofulMax Scheler, propovăduind „misiunea mondială socialistă a Germa-niei", şi pe marxistul K. Korsch, scriind despre spiritul noii Volksgemeinschaft, care îşi construiesc argumentele în acelaşi spirit.

R Ă D Ă C I N I L E S O C I A L I S T E A L E N A Z I S M U L U I 2 01

tei tradiţii în sfera intelectuală. Lucrarea lui Fried, Ende desKapitalismus (Sfârşitul capitalismului), este, poate, cel maitipic produs al acestui grup de Edelnazi, cum erau cunos-cuţi ei în Germania, şi este deosebit de neliniştitor din pri-cina asemănării ei cu o parte atât de mare din literatura pe

care o vedem azi în Anglia, unde putem urmări aceeaşi alătu-rare a socialiştilor de stânga şi de dreapta şi aproape ace-laşi dispreţ faţă de tot ce este liberal în vechiul sens.„Socialismul conservator" (şi în alte cercuri „socialismul re-ligios") era lozinca sub care un mare număr de autori aupregătit atmosfera în care a izbândit „naţionalsocialismul". Acum , î n A ngl ia , ten dinţa do min ant ă es te „socia lis mul con-servator". Nu cumva războiul dus împotriva puterilor occi-dentale „cu armele spiritului şi ale organizării economice"aproape că a triumfat, mainainte de a fi început războiuladevărat ?

8/18/2019 Hayek 167-313

19/76

C A P I T O L U L XIII

ADEPŢII TOTALITARISMULUI PRINTRE NOI

„Când autoritatea sc înfăţişează sub masca organizării, cacapătă farmece îndeajuns de răpitoare pentru a preface co-munităţi de oameni liberi în state totalitare."

TH E TI MES

E probabil adevărat că însăşi amploarea fărădelegilor co-mise de guvernele totalitare, în loc de a spori teama ca unasemenea sistem să nu se ivească cândva şi în Anglia, maidegrabă a întărit credinţa că aşa ceva nu se poate întâmplaaici. Când ne uităm la Germania nazistă, abisul care ne des-parte pare atât de adânc încât nimic din cele ce se petrec

acolo nu pare a fi relevant pentru orice sar putea întâm-pla în această ţară. Iar faptul că deosebirea a devenit tot maimare pare să infirme orice insinuare că noi neam putea în-drepta întro direcţie similară. Dar să nu uităm că, în urmăcu cincisprezece ani, posibilitatea ca o asemenea stare delucruri să apară în Germania ar fi părut la fel de fantezistă,nu numai pentru nouă zecimi dintre germanii înşişi, ci chiarşi pentru cei mai ostili observatori străini (oricât de clar-

vă ză to ri ar pu te a pr et in de ac um că au fost ).

Aş a cu m sa arătat î nsă mai na in te în ace ste pa gi ni în ce psă semene tot mai mult condiţiile din Anglia nu cu aceleadin Germania actuală, ci cu cele din cea de acum douăzeci

sau treizeci de am. Există numeroase trăsături care erau peatunci socotite drept „tipic germane" şi care acum sunt lafel de obişnuite în această ţară, şi multe simptome care indicăo evoluţie ulterioară în aceeaşi direcţie. Lam menţionat dejape cel mai semnificativ, asemănarea crescândă dintre vederileeconomice ale Stângii şi Dreptei şi opoziţia lor comună faţăde liberalismul care constituia de obicei fondul comun al

A D E P Ţ I I T O T A L I T A R I S M U L U I P R I N T R E N O I 2 0 3

celei mai mari părţi a vieţii politice engleze. Putem apela laautoritatea domnului Harold Nicolson pentru a certificaafirmaţia că, în cursul ultimei guvernări conservatoare, prin-tre parlamentarii de rând ai partidului conservator, „cei mai

în ze st ra ţi .. . era u cu toţi i soc ial işt i în ad ânc ul in im ii lo r" 1,

şi nu există nici o îndoială că, la fel ca în perioada de înce-put a fabianismului, numeroşi socialişti nutresc mai multăsimpatie pentru conservatori decât pentru liberali. Aceastăatitudine implică o serie întreagă de poziţii comune. Vene-raţia crescândă pentru stat, admirarea puterii şi a gigantis-mului de dragul gigantismului, entuziasmul pentru„organizarea" oricărui lucru (acum numim acest lucru pla-nificare) şi acel fel de „a nu te trage inima să laşi ceva peseama simplei forţe a creşterii organice", pe care până şiH. von Treitschke o deplora la germani, cu şaizeci de ani

în urmă, sunt to ate de pa rt e de a fi mai pu ţi n pr on un ţa te în Ang li a ac um dec ât erau în Ger man ia .

Cât de departe a mers Anglia pe calea Germaniei în ulti-mii douăzeci de am este pus în lumină în termeni extremde vii dacă citeşti unele dintre analizele mai serioase ale deo-sebirilor dintre vederile britanice şi cele germane referitoarela problemele politice şi morale, publicate în Anglia în cursulultimului război. Este probabil adevărat dacă spunem căatunci publicul britanic dispunea, în general, de o evaluaremai adecvată a acestor deosebiri decât are acum; dar, în vremece britanicii erau atunci mândri de tradiţia lor aparte, au mairămas puţine opinii considerate atunci drept tipic englezeştide care să nu pară acum pe jumătate ruşinaţi cei mai mulţidintre britanici, dacă nu le repudiază chiar în mod explicit.

Nu exagerăm deloc dacă afirmăm despre un autor de scrieri în pr ob le me poli ti ce sau soc ial e că gradul în car e pa re azi , în och ii lu mii , mai ti pic eng le z face ca el să fie cu atâ t maiuitat azi în propria lui patrie. Oameni ca Lord Morley sauHenry Sidgwick, Lord Acton sau A.V. Dicey, care erau

1 The Spectator, 12 aprilie, 1940, p.523.

8/18/2019 Hayek 167-313

20/76


altădată admiraţi în întreaga lume ca exemple remarcabilede înţelepciune politică a Angliei liberale, sunt pentru ge-neraţia actuală mai mult nişte victoneni desueţi. Poate cănimic nu pune în evidenţă mai limpede această schimbaredecât faptul că, în timp ce nu lipsesc abordările înţelegătoareale poziţiei lui Bismarck, î n literatur a engleză contemporană,numele lui Gladstone este r a r eo r i menţionat de generaţiamai tânără fără a1 însoţi de remarci sarcastice despre mora-litatea lui victoriană şi utopismul lui naiv.

Nu aş putea să redau adecvat, în câteva paragrafe, senza-ţia de îngrijorare pe care ţio produce lectura câtorva dinlucrările despre ideile dominante în Germania, publicate în

An gl ia în de cu rs ul ul ti mu lu i ră zb oi , un de apro ape fiec arecuvânt ar putea fi aplicat punctelor de vedere în vogă azi

în scr ier i eng lez eşt i. Mă vo i mu lţ um i să ci te z un scu rt p asa jdin Lord Keynes, descriind în 1915 „coşmarul" pe care 1agăsit etalat întro lucrare germană tipică din acea perioadă;

el arată cum, după autorul german,„chiar în timp de pace, viaţa industrială trebuie să rămână înstare de mobilizare. Aceasta este ceea ce el înţelege prin « milita-rizarea vieţii noastre industriale » (titlul lucrării recenzate). Indi-

vidua lismul trebuie să ajungă, categori c, la un sfârşit. Trebui esă fie stabilit un sistem de reglementări, al cărui obiectiv nueste o mai mare fericire a individului (profesorul Jaffe nu se ruşi-nează să spună acest lucru, negru pe alb), ci întărirea unităţiiorganizate a statului având ca obiectiv atingerea gradului ma-xim de eficienţă (Leistungsfăhigkeit), a cărei influenţă în bene-ficiul individual este doar indirectă. Această hidoasă doctrinăeste transformată în crez, prefăcută întrun fel de ideal. Na-ţiunea se va metamorfoza întrun tot unitar închis şi va deveni,

în fapt, ceea ce declara Platon că ar trebu i să fie — Der Menschim Grossen. In particular, pacea care se apropie va aduce cusine consolidarea ideii de intervenţie statală în industrie... .Investiţiile străine, emigrarea, politica industrială, care în anii

din urmă au privit întreaga lume ca pe o piaţă unică, sunt preaprimejdioase. Vechea ordine a industriei, care e muribundă astăzi,se întemeiază pe profit, iar în noua Germanie a secolului al

A D E P Ţ I I T O T A L I T A R I S M U L U I P R I N T R E N O I 205

XX lea Puterea fără luarea în consideraţie a Profitului urmeazăsă pună capăt acelui sistem al Capitalismului care a fost im-portat din Anglia acum o sută de ani."2

Afară de fapt ul că, du pă câte ştiu eu, nic i un autor eng le zflU a îndrăzni t încă să discrediteze în mod făţiş fericirea indi

| iduală, există aici vreun pasaj care să nuşi găsească omo-logul întro mare parte a scrierilor engleze contemporane ?

Şi, fără îndoială, nu numai ideile care au pregătit totalii,u ismul, în Germania şi în alte părţi, dar şi multe din princi-piile totalitarismului ca atare exercită o fascinaţie crescândă,in numeroase alte ţări. Deşi nu sar găsi probabil nimeni în Anglia car e să accepte int egral to ta li ta ri smu l, exis tă puţi ne11 ăsături separate pe care să nu fi fost încă sfătuiţi de cătrecutare sau cutare autor să le imităm. La drept vorbind, cugreu sar găsi o filă din cartea lui Hitler pe care vreun autordin Anglia să nu neo fi recomandat spre preluare şi utili-zare pentru propriile noastre ţeluri. Remarca se potriveşte îndeose bi mu lt or oa men i car e sunt , fără în doia lă , duşma nide moarte ai lui Hitler din pricina vreunei anumite trăsăturia sistemului lui. Nu trebuie să uităm niciodată că antisemi-tismul lui Hitler a gonit din ţara lui sau a transformat în duş-mani personali mulţi oameni care, sub toate aspectele, suntadepţi inveteraţi ai totalitarismului de tip german. 3

2 Economic Journal, 1915, p. 450.3 Mai ales când ne gândim câţi foşti socialişti au devenit nazişti este

important să amintim că adevărata semnificaţi

Hayek 167-313

Documents

Transcript of Hayek 167-313