Un Proroc Mincinos

8/17/2019 Un Proroc Mincinos

1/18

1

Un proroc mincinos

“în scrierile ei, Ellen White a folosit surse la o amploare mult mai mare decât ne-am

dat seama sau am recunoscut până acum….” (Adventist Review, ‖ Asta cred eu despre

Ellen White‖, 20 martie 1980, Neal Wilson – președintele conferinței generale aadventiștilor de ziua a șaptea USA)

Proroci mincinoși

În predica sa de pe munte, Isus le-a spus ucenicilor: ‖Păziţi- vă de prorocii mincinoşi! Ei

vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.‖ (Matei

7:15)

‖Lupi în blană de oaie‖: se pare că, pentru mulți dintre creștinii de azi, această imagineeste tratată mai mult ca o banală alegorie (metaforă) cu uzitare exclusivă în domeniul

fabulei, prezența acesteia în predica lui Isus fiind abordată astăzi ca una accidentală

și/sau neimportantă. Datorită largei sale răspândiri, aceasta este ignorată mai mult, ca

orice banalitate arhiștiută…

Deși, dimpotrivă, avertizarea Mântuitorului – astăzi mai mult decât oricând – ar trebui

înțeleasă în profunzimea ei tocmai fiindcă, în zilele de pe urmă, ‖se vor scula hristoși

mincinoși și proroci mincinoși‖ (Marcu 13:22) Istoria creștinismului a cunoscut, ce-i

drept, proroci mincinoși pe întregul ei parcurs, însă cu începere din secolul 19 numărulși frecvența apariției acestora a depășit în intensitate orice altă vreme din existența

bimilenară a creștinismului – mormonii, martorii lui Ieho va, Știința Creștină (a lui Mary

Baker Eddy) și nu la urmă biserica adventistă, a cărei fondatoare a fost Ellen G White, și

despre care voi vorbi în cele ce vor urma…

Prin urmare se poate spune că, avertismentul lui Isus Hristos cu privire la proroci și

hristoși mincinoși a fost mereu caracterizat de un real obiect, fiind mai tot timpul de

actualitate. Așadar, istoria creștinismului probează faptul că, în predica sa de pe munte,

Hristos nu avea să țină un discurs în care să delecteze auditoriul cu tot felul de metafore vizuale, precum odinioară filozofii antici greci în Agora, spre a etala și El la rându-i un

anume talent oratoric! Nici vorbă de așa ceva! Isus a anunțat, profetic, în stiul său

simplu și ferm – pe înțelesul tuturor – că, în curând, creștinii aveau să se confrunte cu

un val de învățători mincinoși care aveau a lucra întru zădărnicirea mântuirii, unice de

altfel, date prin jerfta Lui! Iar aceștia nu au întârziat să apară – Pavel va vorbi ulterior în

https://proscrit.wordpress.com/2015/03/13/un-proroc-mincinos/http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea6.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea6.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea6.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea6.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea6.htmhttps://proscrit.wordpress.com/2015/03/13/un-proroc-mincinos/


2/18

2

epistolele sale către primii creștini despre gnostici, în timp ce apostolul Ioan avea să

vorbească, în Apocalipsa, despre nicolaiți etc…

Esențial este însă a se înțelege că, Isus Hristos a zugrăvit înaintea ucenicilor săi un

tablou real – lupii în blănuri de oi, anume aceia care în numele Lui cel Sfânt, aveau să

prade turma; niște neobosite unelte ale pierzaniei care aveau să zădărnicească, pentrumulți, Salvarea prin Hristos, și asta tocmai în numele lui Hristos! Cât despre o astfel de

‖artă‖ a pierzării, nu oricine este înzestrat a o face și cu atât mai puțin, vreun om

obișnuit…

O altă cale de mântuire

Organizația adventistă se distinge prin felul ei unic de a popovădui ‖mântuirea‖ creștină,

prioritară fiind în viziunea acesteia ‖scrierea sabatului‖ în inimile creștinilor – alternativa nefiind alta, în caz de refuz, decât pecteluirea ‖necredinciosului‖ cu semnului

fiarei, 666; iar membrii acestei biserici sunt arhiconvinși de acest fapt și au și de ce:

prorocița Ellen G. White, fondatoarea bisericii, călăuzită de ‖Duhul Sfânt‖, a ‖scris‖ un

număr impresionant de cărți, care, potrivit organizației, însumează ‖25 de milioane de

cuvinte‖ (Hines, în Long Beach Press-Telegram, 25 Noiembrie 1980. o parte în Los

Angeles Times, 23 Octombrie 1980.)

Aceste cărți care abundă în expunerea a zeci de revelații – un semn al spiritului

profeției – cu privire la ducerea vieții creștine și la escatologie, întărite prin pasaje

întregi din Noul și Vechiul Testament, constituie o literatură egală ca importanță cuBiblia în viața de zi cu a membrilor acestei organizații.

Ellen White, profetesa adventiștilor de ziua a șaptea, este citată în cartea lor, Answers to

Objections, de Francis D. Nichol (Răspunsuri la obiecțiuni), – vezi obiecțiunea 96 –

pagina 402, spunând că:

“Cei care îl acceptă pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi conversia lor, nu ar trebui să

fie învățați să spună sau să simtă că sunt mântuiți. Acest lucru este greșit. Fiecare ar

trebui să fie învățat să prețuiască speranța și credința; dar chiar și atunci când ne

predăm lui Hristos și știm că El ne acceptă, nu suntem feriți de ispită … Doar cine varăbda procesul va primi cununa vieții.” (Obiecția

96;http://pdf.amazingdiscoveries.org/eBooks/EGWhite/Answers-to-Objections.pdf )

La o privire superficială totul pare în regulă cu afirmația de mai sus, dar la o privire mult

mai atentă și coroborată cu accentul pus de această biserică pe faptele Legii, constatăm

o mică deviere, aproape nesesizabilă dar sensibilă. Ideea este că oricât ne-am feri de

ispită, noi nu putem duce un trai fără păcat, chiar și după ce l-am primit pe Isus Hristos

http://pdf.amazingdiscoveries.org/eBooks/EGWhite/Answers-to-Objections.pdfhttp://pdf.amazingdiscoveries.org/eBooks/EGWhite/Answers-to-Objections.pdf


3/18

3

ca Domn! Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să ne străduim, dar strădania noastră nu

înseamnă nimic în comparație cu darul fără plată al lui Isus. Iată ce spune Biblia:

‖V -am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu

aveţi viaţa veşnică.‖ (1 Ioan 5:13)

‖Căci ce zice Scriptura? „ Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotitca neprihănire.‖ (Romani 4:3)

Este foarte adevărat că, ”plata păcatului este moartea” … dar ”darul fără plată al lui

Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23)

Oare ce vrea însă, să spună Ellen White prin ”nu suntem feriți de ispită” și imediat după

aceea, ”Doar cine va răbda procesul va primi cununa vieții” ? Evident că vorbește

despre meritul faptelor! Însă Biblia ne transmite un mesaj sensibil diferit:

”Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne

mărturisim păcat ele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe deorice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu

este în noi.” (1 Ioan 1: 8-10)

Creștinul nu va fi scutit de a mai păcătui – cu fapta, cu vorba sau cu cugetul – dacă ar

pretinde că poate răbda orice tentație și duce astfel o viață fără păcat, acela se înșeală

singur! Esențial este cu totul altceva, cel care a greșit să se grăbească înaintea Domnului

și să-și mărturisească păcatele pentru a fi iertat — acesta este procesul adevărat! Sau

cum spune și apostolul Iacov:

”Mărturisiţi -vă unii altora păcatele şi rugaţi -vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16) Pervertirea slab percept ibilă a înțelesului jertfei lui Hristos este aceea că,

mesajul Evangheliei este alienat prin punerea accentului pe ceea ce nu

este esențial în ecuația mântuirii – faptele noastre – omițându-se a se

insista tocmai asupra chintesenței mântuirii – darul fără plată! O astfel de

alienare, de mutare a accentului firesc dinspre partea cea mai importantă a mesajului

(oferta Domnului) în laturile cele mai mărunte și mai nesemnificative (faptele omului),

are de multe ori drept rezultat concret, incontestabil, o trăire de pipirig, în legalism și

nicidecum așa cum s-ar cuveni, o trăire de bucurie și slobozenie în Hristos – de aicidecurgând riscul real al pierderii acestui dar fără plată prin neacceptarea lui, datorate

înțelegerii greșite a expresiei: ”fără plată”! Cel care știe că niciunul dintre noi nu este

în stare să ducă o viață în care să nu calce, măcar periodic, una, două, trei sau chiar pe

toate cele zece porunci, dorește să ne ia chiar și povara unei plăți imaginare, pe care

mintea omului ar gândi-o că o poate face!


4/18

4

Acesta este păcatul zădărnicirii jertfei lui Hristos: să crezi că poți plăti pentru

răscumpărarea ta, personală! Ellen White stabilește un proces în care, chiar dacă

lucrurile sunt aceleași – ca în Biblie -, atunci ordinea derulării/importanței lor este

opusă aceleia descris în Biblie! Și cine ne poate spune atât de bine, ca psalmistul David

care este ordinea acestor lucruri?‖Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile

Tale.

Te chem: mântuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale!‖ (Psalm 119:145, 146)

Totul se rezumă la atitudinea credinciosului înaintea darului fără plată (care poate fi

rezumată prin: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Fapte 16:31) și

laaccentul pus corect în abordarea ordinii lucrurilor (”Căci prin har aţi fost

mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui

Dumnezeu” . Efeseni 2:8)Într-un astfel de context, ținerea poruncilor urmează ca o consecință a harului lui

Hristos, dar ele nu condiținionează mântuirea – strădania personală fiind expresia

dragostei pentru Hristos! Asta nu înseamnă că este exclus ca omul care l-a primit pe

Hristos să mai păcătuiască: oare nu este apostolul Petru cel mai bun exemplu în acest

sens căci, chiar și apostolul Pavel l-a mustrat pe Petru într-un anume moment… Însă

avem un mijlocitor în Hristos! E adevărat că există și un păcat, care nu se iartă, însă nu

voi vorbi despre acesta acum, decât voi remarca ceea ce trebuie reținut: un

singur păcat!

‖Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prinLege vine cunoştinţa deplină a păcatului.‖ (Romani 3:20)

‖Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris:

„Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.‖

(Galateni 3:10)

Iată ‖ faptele” care condiționează mântuirea: ”Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe

Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei

fi mântuit.” (Romani 10:9) (Ori, în contrast cu asta, misionariatul de azi al bisericii

adventiste în lume se traduce prin mărturisirea sabatului, apologia făcută lui Ellen G.White, mărturisirea unei alimentații din care carnea lipsește cu desăvârșire etc… Oare

de aceea a murit Domnul Isus pe cruce, pentru ca ucenicii săi să le spună neamurilor

cât de nocivă este carnea de porc, sau cafeaua? Aceasta este pur și simplu o deviere

nebună de la adevărata misiunea creștină, răspândirea Evangheliei în lume!)

Apoi, tot apostolul Pavel vorbește și despre meritele credincioșilor în epistola sa către

Filipeni, astfel: ‖Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după


5/18

5

plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,

ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam

ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,‖ (Filipeni 2:13-15)

Dovada spiritului profetic

Pretenția că Ellen G White a fost un proroc pe care, l-a anunțat chiar Scriptura este

susținută cu următoarele două pasaje din cartea Apocalipsa:

‖ Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care

păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.‖ (Apocalipsa 12:17) și

‖ … Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.‖ (Apocalipsa 19:10)

Legătura văzută de învățătorii adventiști ar fi următoarea: mărturia lui Isus este duhul

prorociei iar duhul prorociei este pecetea lui Ellen White, fondatoarea bisericiirămășiței!

Ca primă observație atrage atenția modul irelevant și neconcludent de a da valabilitate

mesajului acestei doamne prin alegerea unor versete cheie din Scriptură. Un astfel de

mod de conferire de autoritate divină unui mesaj se întâlnește și la biserica mormonă în

care, mandatarea providențială a fondatorului mormonismului, Joseph Smith, se

‖regăsește‖ în alt verset biblic: ‖Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care,

dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut

încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.‖ (Ioan 21:25)

Revenind la Ellen White, a doua observație care se impune este fundamentală, anume

că, învățăturile sale revelate divin, au consfințit și perpetuat minciunile lui William

Miller și Hiram Edson – asimilate cu cele trei solii îngerești din Apocalipsa cap.14 – ca

fiind adevăruri biblice. Ea luase contact cu mișcarea milerită încă de la vârsta de 12 ani,

în 1840, datorită familiei sale iar ulterior, scrierile lui Miller au avut un puternic impact

asupra ei. Prima revelație divină ar fi avut-o în anul 1844 iar de aici înainte ea a învățat

o cale de mântuire ciudată, revelată ei prin același spirit profetic care lucrase în

persoanele lui Miller și Hiram Edson (vezi Cei trei îngeri din Apocalipsa erau doi:William Miller și Hiram Edson ).

O a treia observație la fel de importantă este că, Ellen G. White a pretins că este ”Vocea

lui Dumnezeu” lucru întărit și de adepții ei, iată câteva exemple elocvente:

―La fel ca şi în cazul profeţilor din vechime, Duhul Sfânt e acela care vorbeşte prin

corzile ei vocale. Profeţii vorbeau aşa cum erau atinşi de Duhul Sfânt.‖ (Review and

Herald din 5 Oct., 1914)

http://minciuniadventiste.blogspot.ro/2015/03/cei-trei-ingeri-din-apocalipsa-erau-doi.htmlhttp://minciuniadventiste.blogspot.ro/2015/03/cei-trei-ingeri-din-apocalipsa-erau-doi.htmlhttp://minciuniadventiste.blogspot.ro/2015/03/cei-trei-ingeri-din-apocalipsa-erau-doi.htmlhttp://minciuniadventiste.blogspot.ro/2015/03/cei-trei-ingeri-din-apocalipsa-erau-doi.htmlhttp://minciuniadventiste.blogspot.ro/2015/03/cei-trei-ingeri-din-apocalipsa-erau-doi.html


6/18

6

―Credeţi că ar fi ales El o voce inferioară prin care să-Şi înveţe rămăşiţa bisericii? Pe de

altă parte, deoarece trecem prin cea mai mare criză a tuturor vremurilor, ar trebui să ne

aşteptăm ca vocea pe care Dumnezeu o foloseşte în aceste timpuri să nu ie cu

nimic mai prejos decât cele din trecut. ‖ (Review and Herald din 26 Aug., 1914)

―Când am fost în Colorado, am scris multe pagini care urmau să fie citite la întâlnireataberei noastre. . . Dumnezeu vorbea prin lut. Poate că o să spuneţi că această

comunicare a fost doar o scrisoare. Da, a fost o scrisoare, dar dictată de Duhul lui

Dumnezeu pentru a vă face cunoscute şi vouă lucrurile care mi-au fost arătate mie. În

aceste scrisori pe care le scriu…..eu vă prezint ceea ce mi -a prezentat mie Domnul. Nu

scriu un articol în ziar prin care îmi exprim propriile mele idei. Este ceea ce Dumnezeu

mi-a arătat prin viziune – preţioasele raze de lumină ce strălucesc din tronul Său.

― (Mărturii, Vol. V., p. 63-67).

Sursa:Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright; Capitolul 3 – Pretenţii referitoare la scrierile

sale

Înainte de a merge mai departe, să ne amintim de solemna avertizare a apostolului Pavel

adresată de acesta în epistola sa către Galateni:

‖Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o

Evanghelie deosebită de aceea pe care v -am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am

mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de

aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!‖ (Galateni 1:8,9)

25 de milioane de cuvinte între inspirație divină și plagiat

Așadar un număr de ”25 de milioane de cuvinte” adăugate la Evanghelia Împărăției!

Mântuirea despre care autoarea ne vorbește, în acest număr impresionant de cuvinte,

este o combinație stranie între har și faptele Legii, ceea ce diferă esențial de mesajul

biblic care este lipsit de orice echivoc: ”sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de

orice păcat.” (1 Ioan 1:7)

Prin cărțile sale, Ellen White crează un haos desăvârșit în care abundă uneori și erori

științifice – iată și un exemplu de astfel de erori: aflată într-o viziune, Ellen White a văzut că planeta Jupiter avea 4 luni, Saturn avea 7 luni iar Uranus 6 luni. (Ellen G.

White: Primii ani, Volumul 1 – 1827-1862, p. 113) Legat de aceste viziuni, iată ce spune

The Concise Columbia Encyclopedia, (1995): Jupiter are 16 sateliți naturali, Saturn are

cel puțin 18, iar Uranus are 5 sateliți naturali…

(http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/criticb.htm)

Dar aceste ‖25 de milioane de cuvinte‖ – și aici intervine drama pentru credincioșii

http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/criticb.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/criticb.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can3.htm


7/18

7

adventiști sinceri – într-o măsură semnificativă nici măcar nu au fost ale ei: Ellen White

a practicat un plagiat la scară. Iar lucrul acesta a fost dezvăluit pentru prima dată

de Walter T Rea în cartea sa, Minciuna Albă. Autorul cărții face o expunere

exhaustivă după ce a slujit 36 de ani în această biserică.

În cuvântul introductiv al cărții sale autorul precizează despre sine că, a fost un adept alscrierilor lui Ellen White încă din vremea adolescenței. Apoi, în anul 1940, Walter Rea

începea ca publicist când a semnat două lucrări despre Vechiul și Noul Testament, în

care avea să citeze și pasaje din opera lui Ellen White. Inițial el s-a bucurat de spirijinul

Fundației Ellen G. White, care i-a permis accesul la scrierile acesteia. Ulterior, devotat

slujirii sale, el a continuat să studieze arhivele Fundației, până când, tot mai multe

semne de întrebare aveau să contureze, într-un final, o certitudine: Ellen G White

plagiase semnificativ din cărțile mai multor autori creștini ai vremii.

Iată în cuvintele autorului care a fost primul pas în acest lung șir al îndoilelilor, vădite

într-un final ca fapte de necontestat:

Fragmente din introducerea autorului. Minciuna Albă.

”În timp ce lucram la proiectul celui de-al patrulea volum (Citatele lui Ellen White

asupra doctrinelor biblice), am dat peste ceva interesant la Orlando, Florida, unde

eram pastorul Bisericii Memoriale Kress, numite aşa după numele doctorilor Daniel

H. şi Lauretta E. Kress, recunoscuţi ca pionieri în domeniul medical adventist. Familia Kress mi-a dat o carte veche, scrisă de Ellen White, Schiţe din viaţa lui Pavel ,

publicată în 1883, dar niciodată reeditată. Într-o zi, când am arătat această carte unui

membru din biserică mi-a spus că problema acestei cărţi era că semăna foarte mult cu

o altă carte ce nu fusese scrisă de către Ellen White, şi că niciodată nu fusese reeditată

din cauza asemănării foarte apropiate. Determinat de mintea mea foarte iscoditoare

am făcut o comparaţie şi am descoperit că unele critici păreau a fi adevărate. (Cartea

asemănătoare cu Schiţe din viaţa lui Pavel a lui Ellen White este Viaţa şi epistolele

apostolului Pavel. A fost scrisă de William J. Conybeare şi John S. Howson şi a fost publicată prima oară în Londra (1851-52) iar apoi în New York. Schiţele doamnei

White n-au mai fost republicate după ediţia din 1883 până când o reproducere

întocmai n-a fost făcută în 1974 de către Asociaţ ia de publicare Review and Herald.)

Târziu, după ce m-am transferat în California, unde familia Wellesley P. Magan, de

asemenea recunoscuţi pionieri adventişti, era membră a congregaţiei mele. La

moartea văduvei tatălui lui Wellesley, Lillian E. Magan, mi s-a dat o carte din


8/18

8

biblioteca familie Magan – Profetul Elisei de Alfred Edersheim. (Alfred Edersheim,

Elisei profetul (London: The Religious Tract Society,1882). Era „noua ediţie revizuită a

lui Edersheim care se găsea în biblioteca lui Ellen White.) Pe prima pagină era

semnătura lui Ellen White. Datorită utilizării constante a cărţilor lui Ellen White, deja

devenisem atât de familiar cu ele încât imediat am recunoscut asemănări deexprimare şi gândire pe măsură ce citeam cartea lui Edersheim.

Mai târziu, în timp ce studiam la Universitatea din California de Sud ca să-mi iau un

masterat, am fost şocat să dau peste o lucrare în şapte volume, scrisă de acelaşi

Edersheim. ( Istoria biblică: Vechiul Testament a lui Edersheim a fost publicată prima

oară într-un set de şapte volume (1876-87). Compania de publicare a lui Wm. B.

Eerdman, a retipărit ediţia din 1890 în două volume (“complete şi neprescurtate”) în

1949) De data aceasta, am găsit în volumele de la I la IV că titlurile capitolelor lui

Edersheim şi subtitlurile erau de multe ori identice cu titlurile capitolelor din Patriarhişi Profeţi a lui Ellen White (1890).Timpul şi studiul au arătat că doamna White

obţinuse ajutor liberal din aceste lucrări suplimentare ale lui Edersheim. Cercetări

ulterioare au arătat că Edersheim scrisese şi o istorie a Noului Testament despre viaţa

lui Hristos şi aceasta cuprindea şi ea asemănări suplimentare cu Dorinţa Veacurilor a

doamnei White. (Alfred Edersheim, Viaţa şi timpurile lui Isus, Mesia, 5 cărţi. (Londra:

Longmans, Green and Co., 1883. New York: E. R. Herrick, 1883))

Deşi tulburătoare, aceste descoperiri nu m-au deranjat prea mult atunci pentru că

Fundaţia White din Washington prea să aibă mereu scuze pentru împrumuturile lui

Ellen. Lucrurile au continuat astfel, până când Bruce Weaver, un tânăr student laseminarul de la Universitatea Adventistă Andrews din Michigan, a descoperit un

dosar neobservat al lucrării şi comparaţiilor mele (în materialul duplicat, păstrat în

biblioteca de la Fundaţia White). De aici, lucrurile au început sa capete un aer de

poveste misterioasă. Fundaţia White l-a acuzat pe Bruce că a furat materialul din

librărie, deşi doar copiase din el şi l-a pus la loc. În final, Bruce a fost dat afară de la

seminar şi din lucrare – nu înainte de a juca un rol important în această dramă.

Ceea ce găsise în dosar nu erau doar materialele şi critica mea, ci şi copii ale unorscrisori de la Fundaţia White ale lui Robert W. Olson şi Arthur L. White, în care, aceşti

bărbaţi de la biroul din Washington î şi exprimau îngrijorarea cu privire la

descoperirea lui Bruce a materialului pe care li-l trimiteam ca dovadă a faptului că

Ellen White a copiat. Amândoi i-au păstrat sugestiile referitoare la problema aceasta.

Anii următori au arătat că au adoptat metoda lui Arthur White, ceea ce însemna în

esenţă să considere cazul rezolvat şi să folosească cât mai multă presiune şi vorbe cu


9/18

9

dublu înţeles.

Olson a început să vorbească public, depunând un efort mare pentru a diminua

impactul pe care descoperirile mele începeau să-l aibă, căci acum, oamenii din diferite

regiuni ale Americii de nord cereau dovezile găsite în cercetările mele. În ianuarie 1979, la o prezentare a lui Olson la universitatea din Loma Linda din California, cineva din

public a întrebat despre împrumuturile doamnei White din surse publicate. Răspunsul

lui Olson a fost că nu e nimic de făcut, că toate scrierile erau ale ei. Apoi a spus că era

un lucrător în California de sud care provoca valuri de indignare şi uimire printre

oameni datorită acuzaţii lor pe care le aducea cu privire la materialele împrumutate,

pe care doamna White le folosise pentru cartea ei de căpătâi – Dorinţa veacurilor .

Olson a mai adăugat că nu era nimic adevărat în nici unul din aceste zvonuri. E puţin

spus că am fost în stare de şoc după această întâlnire. Pe atunci, dosarul meu conţinea deja câteva scrisori de la acelaşi Olson care mă încuraja să-i trimit în continuare

comparaţii ale scrierilor lui Ellen White cu cele ale contemporanilor săi. Mai mult,

vorbise personal cu mine când a fost în California, cu puţin timp înainte şi mă pusese

să-i promit că nu voi publica nici un raport al muncii mele până când el şi personalul

de la Fundaţia White nu acordau mai mult timp pentru a studia materialul. Am fost de

acord cu cererea lui, iar acordul fusese înregistrat într-un memorandum de acolo pe

care l-au scris după aceea şi l-am păstrat în dosarele mele.

Acum ştiam ca Robert Olson ori avea o memorie scurtă ori spunea o minciună albă. Înambele cazuri era clar că oamenii de la Fundaţi a White ştiau mult mai mult decât

spuneau.

Dosarele de la Fundaţia White se refereau la o carte de William Hanna intitulată

Viaţa lui Hristos. (William Hanna, Viaţa lui Hristos (New York: The American Tract

Society, n.d. (pref.1863). Această carte afost publicată mai întâi în şase volume

separate ca Viaţa Domnului nostru, care e titlul sub care apare la Fundaţia EGW,

Document File 884, din biblioteca lui Ellen White.)) Cam de la 24 de ore de laîntâlnirea de la Loma Linda, am obţinut cartea lui Hanna şi de atunci am început să

aflu mult mai multe lucruri decât ştiam.

Spectrum, un jurnal independent publicat de Asociaţia forumurilor adventiste,

prezenta un raport al unei întâlniri a comitetului din Glendale, California, din ianuarie

1980.Această întâlnire a fost iniţiata de preşedintele Conferinţei generale, Neal C.


10/18

10

Wilson, la insistenţa mea şi anume că trebuie să ne gândim la scopul descoperirilor

împrumuturilor literare ale lui Ellen White. Optsprezece din reprezentanţi numiţi ai

bisericii au căzut de acord că ceea ce arătau descoperirile mele era de proporţii

alarmante, dar că studiul trebuia să continue-cu ajutor suplimentar. (Douglas

Hackleman, “Comitetul Conferinţei generale studiază sursele lui Ellen White,” Spectrum 10, no. 4 (Martie 1980): 915.)

De asemenea Spectrum a anunţat mai târziu excluderea mea din biserică (dup 36 de

ani de slujire), datorită unui articol iniţiat şi scris de John Dart, un editor religios, şi

publicat în Los Angeles Times ( John Dart, “Plagiatul găsit în cărţile profetului,” Los

Angeles Times (23 Octombrie 1980), p. 1.). Nici unul din oficialii care concediau n-a

vorbit vreodată cu Dart. Nici unul nu a văzut studiul pe care articolul meu era bazat.

Inima problemei, în ea însăşi, nu era importantă pentru oficialii bisericii.

Era necesar doar ca cineva să fie pedepsit astfel încât ceilalţi să-şi păstreze poziţiile şi

de asemenea Ellen White şi Biserica Adventistă de ziua a şaptea să pară nevinovate.

Prin prisma a ceea ce am observat, învăţat şi experimentat m-am gândit că ar fi

potrivit şi necesar să rămână pentru generaţiile viitoare descoperirile cercetărilor

mele. Generaţiile viitoare vor dori să ştie adevărul despre ce a fost descoperit din

trecut. Aceasta va constitui o parte pe care o vor lua în considerare în experienţ a şi

judecăţile lor religioase.

În ciuda multor sfaturi am decis să aleg titlul cărţii mele Minciuna Albă (white

înseamnă alb în limba engleză). Nu folosesc acest termen numai şi numai pentru

Ellen G. White. În momentul în care oricare din noi consimţ im sau sprijinim la

transmiterea unui mit (în întregime sau în parte) noi înşine devenim părtaşi la o

minciună albă. Mesajul acestei cărţi este menit să ne ajute să realizăm că toţi suntem

adesea purtătorii unei legende.

Cele mai groaznice minciuni sunt acelea legate de religie, deoarece sunt spuse într-un

mod în care ideea este că Dumnezeu le tolerează şi de aceea ele sunt pentru propriul

nostru bine. Şi ideea că acest bine poate fi dăunător, greşit şi chiar malefic, nu le trece

prin cap acestor oameni z eloşi care ajută la transmiterea acestor legende în numele lui

Dumnezeu.


11/18

11

În acest studiu am încercat să abordez nu numai faptele, aşa cum le-am descoperit, ci

de asemenea şi manifestarea lor în biserică şi în fiecare din noi, după propria mea

percepţie. Sper de asemenea că pot fi de ajutor celor interesaţi de aceste lucruri.

Mai rămân multe răspunsuri de dat la întrebarea de ce unii din noi acceptă ceea ceacceptă de la oricine. Care este trăsătura din noi care ne face să reacţionăm atât de

încrezători în faţa unor informaţii pe care nu ne putem baza, astfel încât o

transformăm în adevăr şi îi permitem să ne guverneze gândirea şi viaţa?

Ajuns la această etapă a gândiri mele, dacă e să dăm vina pe cineva, atunci daţi -o pe

mine, pentru că am fost atât de credul, fără să fac un studiu adecvat sau să cercetez

mai mult si am acceptat ceea ce mi s-a prezentat la început ca fiind adevăr , dar care

de fapt conţine mult neadevăr care ne distrage atenţia de la lucrurile care ar trebui să ne preocupe în primul rând. Cel mai mare regret pe care-l am este că timpul nu-mi va

permite să corectez unele din informaţiile greşite pe care le-am acceptat cu neatenţie şi

le-am transmis altora ca o minciună albă.

Fiecare instituţie, corporaţie, sistem stabilit – fie politic, economic, social sau religios –

trebuie să-şi aibă un sfânt protector. Acest sfânt poate fi un fondator, un binefăcător,

un lider carismatic sau o figura mistică moartă demult. Indiferent de categorie sau de

perioada de timp în care a existat patronul, acesta ar fi venerat chiar dacă ar fi un

vampir; e canonizat chiar dacă ar fi un înşelător;e sfinţit chiar dacă e un păcătos notoriu.

Există ceva în mintea omenească ce caută să creeze irealul, ceva ce ne face să ne

imaginam ori sa pretindem contrariul chiar şi împotriva oricărui argument logic.

Ceea ce nu poate fi văzut, îl transformăm în viziune;ceea ce este imperfect îl etichetăm

ca fiind perfect; acordăm autoritate unui lucru iluzoriu. Mult studiu a fost dedicat

întrebării de ce vrem să credem, şi într-adevăr de ce trebuie să credem minciuna

albă?Pentru aceasta este destul să spun că aşa procedăm – şi se pare că trebuie să procedăm aşa, pentru că vom găsi ori vom inventa o alta, numai pentru a nu înfrunta

realitatea.

Cei care-i aprovizionează cu leacuri pe făuritorii de fantazii(care se străduiesc să ţină

în frâu manifestările psihice) sunt propagandiştii supranaturalului. Ei sunt cei care

manipulează, manevrează şi transformă conştiinţa celor pe care vor să-i convingă.


12/18

12

Tot timpul, în orice loc, ei au fost magicienii care au făcut populaţia să creadă că

împăratul avea puteri supranaturale, şi că cei care îi vor asculta şi le vor cere sfaturi

şi îndrumări (pentru care, bineînţeles, trebuie dată plata cuvenită) se vor afla printre

puţinii care cu adevărat percep ceea ce nu se poate vedea.

Elementul esenţial pentru orice înşelătorie este minciuna. Pentru a fi mai specific, este

o minciună albă, un lucru mic ce deviază câte puţin de la adevăr, până când, odată cu

trecerea timpului, şi în circumstanţe potrivite, se transformă într-un haos enorm.

Tehnicile acestor propagandişti sunt câteva, dar absolut esenţiale. Ele constau în

concentrarea nu pe natura umană a celui care va fi venerat, ci pe exagerarea

virtuţilor acestuia până la nivelul miraculosului; limitarea accesului la cunoaşterea

trecutului semnificativ al celui venerat; stimularea înclinaţiei către superstiţie (sau cel puţin încredere oarbă) şi încercarea de a trage de timp.

Într-o ediţie a dicţionarului Webster, scrie că o minciună albă este o minciuna rostită

din politeţe, amabilitate sau motive scuzabile; o născocire politicoasă sau nevinovată.

Faptul că Ellen White a copiat şi a plagiat a fost dovedit şi recunoscut de către

reprezentanţi de seamă ai Bisericii Adventiste de Ziua a şaptea de-a lungul anilor. Dar

informaţiile cu privire la gradul dependenţei literare al lui Ellen White au fost ascunse

în mod deliberat membrilor necunoscători până când cercetări independente au făcut publice faptele. Această noi probleme se ridică datorită faptului că liderii Bisericii

Adventiste nu au răspuns în faţa acestor descoperiri. De exemplu:

1. De ce a schimbat Ellen White majoritatea, dacă nu toate speculaţiile şi supoziţiile pe

care le-a copiat în adevăruri absolute, astfel încât tot ce copiat să par că a fost

elaborat în timpul viziunilor ei, când în mod evident nu a fost aşa?

2. Cum pot notele de subsol şi textele biblice pe care ea le-a copiat ca umplutură de laalţii să satisfacă criteriul stabilit pentru inspiraţie?

3. Cum se împacă abuzul si folosirea greşită a materialului altora la o scară largă cu

etica timpurilor ei şi alor noastre?

4.Deoarece omeneşte este imposibil ca Ellen White să fi realizat singură plagiatul, cine


13/18

13

dintre cei care au ajutat-o se ridică la înălţimea inspiraţiei ei?

5. Cu autoritatea cui avem noi acum de a face?

Recunoaştem că încă de la începutul mişcării anului 1844 mulţi oameni au privit la Ellen White ca la autoritatea principală a Bisericii Adventiste. Acum ei trebuie să-şi

corecteze gândirea (şi mulţi dintre ei chiar viaţ a) la un nivel diferit faţa de cel din

trecut. Acest lucru poate fi foarte dureros. Fie Că aceasta este sau nu situaţia în care se

găseşte minciuna albă, şi fie că născocirea a fost sau n-a fost dăunătoare valorilor

personale ale cuiva, modului său de gândire şi chiar vieţii sale, fiecare persoană va

trebui să judece pentru ea însăşi.

Pentru a înţelege într-o mică măsură, cum ajung oamenii acolo unde sunt, este posibildoar dacă cineva se uită pe unde a trecut, ce tip de vânzător i-a vândut călătoria, şi ce

i-a motivat să meargă.

Nu este posibil să avem în vedere toate aceste aspecte la un loc. Doar prezenţa

circumstanţelor care dau naştere unui credincios adevărat, tipul de vânzător care a

vândut marfa şi ce se întâmplă celor care cumpără.

Cărţi ca Căutătorii unui statut, Viaţa permisivă şi Adevăratul credincios fac aluzie la

legătura dintre toate disciplinele economice, sociale şi religioase. În toate acestediscipline vânzătorii îşi vând produsul folosind minciuna albă. Deşi vânzătorii ideilor

sociale şi economice afirmă că sunt interesaţi de prezentul nostru, ei sunt mult mai

interesaţi de viitorul lor .Înşelătorii vând minciuna albă în toate formele sau mărimile,

numai să fie cumpărată de public. Adventiştii cunosc şi acceptă aceste lucruri de viaţă

privind strategiile altora;dar ei cred că strategia şi sistemul lor este diferit şi de aceea

mai bun. Foarte puţin studiu a fost folosit pentru a dovedi sau a dezaproba crezul lor.

Majoritatea oamenilor acceptă faptul că au rămas puţini, dacă au mai rămas chiar,oameni sfinţi care să-ţi vândă marfa în reformele social – politice-economice. Ceea ce

este greu pentru ei să recunoască sau să accepte este de asemenea faptul ca puţini

sfinţi au mai rămas în religie, dacă au mai rămas. Nu mai există oameni sfinţi cu

excepţia faptului când noi înşine îi transformăm în sfinţi cu dorinţa propriei noastre

minţi.


14/18

14

Pentru că întotdeauna purtăm cu noi acest pretext, este uşor pentru propagandiştii

religiei să câştige controlul asupra propriilor idiosincrasii şi propriilor noastre

cunoştinţe şi să exercite autoritate asupra minţilor sau acţiunilor noastre. Au fost

mulţi pe lumea asta care s-au vândut pe ei înşişi acestei lumi ca sfinţi oferind salvare

pentru viitor-când de fapt ei erau acei propagandişti care prin transmiterea vinei şi a fricii şi prin supunerea discipolilor lor sub propria lor voinţă, ne-au furat libertatea de

a gândi.

Pe măsură ce vei citi, păstrează în minte faptul că cineva ţi -a vândut ideea că ceea ce

crezi tu în adâncul fiinţei tale este unic şi are autoritate de la Dumnezeu, care

reprezintă cea mai înaltă curte de apel;că tu eşti diferit datorită acestei autorităţi şi că

vei fi salvat dacă vei urma regulile.

Problema cu acest mod de gândire este că ceea ce tu crezi ca fiind adevărat, poate

reprezenta numai interpretarea proprie a sfântului tău despre adevăr, iar afirmaţiile

pe care tu le-ai socotit ca autoritate pot fi doar idei pe care sfântul tău le-a

împrumutat de la alţii.

Aceasta este, cred, ceea ce va arăta studiul în ceea ce o priveşte pe Ellen G. White. Şi

dacă acelaşi număr de informaţii ar fi disponibil despre sfinţii din alte grupuri, acelaşi

lucru ar fi adevărat şi despre ei .De ce vrem să credem ceea ce am ajuns să credem,

asta este problema minciunii albe.

În această odisee la care luăm parte cu toţii, propagandiştii vor fi reprezentaţi de către

oamenii clericali, pastorii, preoţii, teologii, cărora, mai mult decât oricăror

profesionişti, li s-a acordat licenţă (şi de către oameni şi de către stat) pentru a-şi

vinde în mod ambulant marfa lor, pentru a-şi ţese frica în rândul celor ce se tem,

pentru a ţese vina în rândul celor plini de remuşcări.

Sfântul patron va fi Ellen Gould White, liderul canonizat al Bisericii Adventiste de Ziuaa Şaptea-care este simbolul tuturor sfinţilor al oricărei credinţe şi prin care adepţii au

acces mai uşor la conceptul de Dumnezeu şi caută să ajung la o salvare de neatins prin

satisfacerea condiţiilor sau prin acel sfânt.

Adevăraţii credincioşi vor fi neatenţi, cei temători, cei năpădiţi de vină, cei zeloşi peste

măsură, cei bine intenţionaţi, cei care nu pun niciodată întrebări. Cu o lipsă de


15/18

15

încredere personală în Dumnezeu, ei Îl caut prin sfântul pe care l-au ales, despre care

ei cred ca are o conduită care duce negreşit către locurile cereşti.

Deoarece materialul prezentat are de-a face cu însuşirea operelor literare ale altora,

eu de asemenea am copiat de la toţi. Fără ruşine am folosit material ce fusese scos,împrumutat sau altfel luat pe faţă de la orice sursă disponibilă sau care am crezut că

este necesar să fie folosit pentru dovezi şi claritate.

Bucuros aş acorda încredere tuturor celor care prin orice metodă sau sursă, mi-ar

aduce material pentru a-l folosi, astfel încât cititorii să vad ei înşişi dovezile şi să

cunoască natura şi amploarea minciunii albe a Bisericii Adventiste.

Dar din cauza naturii subiectului, a părţii administrative şi a presiunii colegilor acăror poziţie şi persoană pot fi afectate, nu pot da numele acelora mulţi cărora le sunt

îndatorat.

Această carte urmăreşte naşterea, creşterea şi perioada de înflorire a minciunii albe în

Adventism. Nu poate explica toate sforile, ce ne leagă, ca odinioară pe Guliver,

deoarece accesul către multe surse ce cuprind fapte ne este astfel refuzat. Această carte

poate doar să îndrume cititorul către surse sigure, în aşa fel încât să vadă el însuşi

ceea ce trebuie.

Nu doresc să fiu de ajutor pentru cei care, deşi au ochi, nu doresc să vadă sau să strig

la cei care, deşi au urechi, nu vor să audă. Dar pentru că cineva are o obligaţie faţă de

generaţiile viitoare, acest material va constitui o candelă mică ce va lumina drumul

într-o lume plin de superstiţii, de teamă şi vină .Va fi poate flacăra, chiar dacă una

mică ce va lumina cărarea către adevăratul Sfânt al sfinţilor – Domnul Isus Hristos.”

Sursa: Minciuna albă. Introducerea autorului.

În capitolul 5 al lucrării sale, autorul expune în detaliu o listă cu cărți scrise de Ellen

White și sursele din care ea s-ainspirat. (vez ihttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea5.htm)

http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea5.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea5.htmhttp://www.ellenwhiteexposed.com/rom/rea.htm


16/18

16

Concluzie

Ce aș putea eu să adaug la dezvăluirile făcute de Walter T Rea? Este știut că, o atitudine

obișnuită de apărare, populară printre liderii adventiști, ar fi aceea de a-l demoniza, de

a-l numi pe autorul respectiv un sol al satanei și de a preveni credincioșii cu privirelaapostazia care planează asupra turmei! Să fie vigilenți căci, așa cum și sora White

spunea, vor veni vremuri de încercare în care mulți vor trăda biserica! Sol al Satanei ,

cam asta este rezolvarea de multe ori și asta alături cu evitarea de a răspunde la acele

întrebări delicate, la acele chestiuni care dor și care demască un adevăr sulfuros! Ce

caraghios, nu-i așa, ca o organizație fondată pe învățături mincinoase să poarte

steagul adevărului în deconspirarea unei papalității anticreștine, încă de la începuturile

ei! Prorociri mincinoase și plagiat după autori de bună credință, într-un amestec ce se

vrea cu bune intențiuni! Probabil că și despre mine vor spune că, sunt tot un sol al Satanei din moment ce am astfel de preocupări și refuz să cred că Ellen White ar fi

altceva decât un proroc mincinos! Însă lucrurile stau cu totul altfel în ceea ce

privește solia Satanei . Oare care ar fi reacția adventiștilor de rând dacă ar afla că,

numărul 666 pe care ei îl alocă în exclusivitate papalității îl întrunește chiar și Ellen G.

White?

Atribuirea acestui număr, papalității, a fost făcută pentru prima dată de Andreas Helwig

(1612), rectorul Universității din Berlin, în scrierea sa, Antichristus Romanus. (David

Brady, “The Contribution of British Writers, Between 1560 and 1830 to the

interpretation of Revelation 13.16-18”; in Beiträge zur Geschichte der Biblischen Exegese, 27. JCB Mohr (Paul Siebeck) Tübingen, 84) Helwig a selectat titlul papal,

Vicarius Filii Dei pentru că el împlinea „toate condițiile cerute de Cardinalul

Bellarmine.‖ Interpretarea lui Helwig a devenit populară abia pe timpul Revoluției

Franceze. (vezi și 666, Numărul Fiarei)

Este drept însă că pe baza faptelor(crimelor) și doctrinelor antibiblice ale papalității,

primii reformatori identificaseră în persoana papei duhul lui antihrist, deci înaintea lui

Helwig!

Dar catolicii, pe un site al lor, vin și lovesc în fondatoarea bisericii adventiste, cu acelașirăspuns, tot cu ajutorul ghematriei: adică socotirea numărului numelui ei, tot după

valorile numerice ale literelor care compun numele acesteia. Iată cum:

Ellen

L+L=50+50=100

http://ro.wikipedia.org/wiki/Antihrist#cite_note-41http://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/666-numarul-fiarei.htmlhttp://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/666-numarul-fiarei.htmlhttp://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/666-numarul-fiarei.htmlhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Antihrist#cite_note-41


17/18

17

Gould

U+L+D=5+50+500=555

White

V+V+I=5+5+1=11

TOTAL=100+555+11=666

Destul de straniu, nu-i așa? Criteriile de identificare ale lui antihrist sau ale duhului lui

antihrist le aflăm tot în Biblie! În ceea ce privește biserica catolică, ea nu se poate

disculpa printr-o bagatelizare exclusivă a ghematriei! Deocamdată, acțiunile sale

criminale și anticreștine din decursul întregii istorii, precum și declarațiile abundând în

blasfemii ale papalității, îi conferă, de departe, poziția cea mai înaltă în mulțimea aceloroameni sau organizații care au fost conduși de acest duh vrăjmaș lui Hristos. Și da,

Biblia vorbește despre papalitate ca putere prigonitoare a copiilor lui Dumnezeu, dar

descoperirea acestui lucru nu este nici pe departe meritul bisericii adventiste! Cât despre

Ellen White, a fost ea ‖Vocea lui Dumnezeu‖ sau mai degrabă altul este duhul care a

vorbit prin ea?

Le propun adventiștilor sinceri și nu acelora dintre ei care manipulează și pradă turma

lui Hristos, să se gândească mai serios la un lucru foarte grav: de ce au acceptat ca actul

botezului lor să fie condiționat de alăturarea numelui lui Ellen White lângă acela Sfânt

al Lui Isus, răscumpărătorul nostru? Se știe că botezul în biserica adventistă estecondiționat de afirmația prealabilă a candidatului: ‖Cred că Ellen White a fost un profet

al Domnului!‖. Iată ce spune apostolul Pavel cu privire la o situație ca asta: ”Hristos a

fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi

fost voi botezaţi?” (1 Corinteni 1:13) Așadar iată delirul de superstiție, iată confuzia,

iată noua cale demântuire pornită odată cu soliile mincinoase a lui William Miller și

Hiram Edson.

Iar rostul celor 25 de milioane de cuvinte ‖inspirate‖ profetic, care a fost? Întrebareaaceasta este adresată doar adventiștilor de bună credință care susțin că, Biblia este

cartea lor de căpătâi! Să spunem că nu a fost vorba de niciun plagiat, să presupunem că

nu așa stau lucrurile, dar chiar și așa, cel mai grav lucru este cu totul altul:

răstălmăcirea întregii lucrări a lui Isus Hristos cu privire la mântuire. Tabloul este unul

care ține mai mult de superstiție și de misticism. Sora White e citată ca fondatoare (?) a

bisericii, ca glas divin, ca literă de lege… Steagul sabatului fariseilor flutură pe câmpul de


18/18

18

luptă plin cu trupurile celor care, deși nu declarativ, în fapt au respins suficiența jertfei

salvatoare a lui Hristos, mântuirea care se primește exclusiv prin har!

Despre lupii îmbrăcați în blănuri de oi vorbește și apostolul Pavel atunci când spune:

” Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători

înşelători, carese prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare,căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar,

dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi

după faptele lor.” (2 Corinteni 11: 13,14,15)

Deci cam care ar fi atributele unui astfel de înger de lumină? Inteligența, dragostea,

înfățișarea plăcută, purtarea plăcută, apostolatul precum și semne și dovezi că el

îi slujeșteLui Dumnezeu și Fiului Hristos! Dar undeva tot greșește un înger de felul

acesta – atunci când cutează să treacă prin lumina Scripturii! Abia atunci se vede

întunericul dintrînsul! Feriți- vă copii ai lui Dumnezeu și nu sfidați puterea dedisimulare a Satanei! Domnul să aibă milă de cei înșelați și să le deschidă ochii!

Preamărit să fie Dumnezeu! Amin!

Un Proroc Mincinos

Documents

Transcript of Un Proroc Mincinos