Ortu

20
Ghjuvan Battistu Giacomoni

description

livre, corse

Transcript of Ortu

Page 1: Ortu

Ghjuvan BattistuGiacomoniNe eramu à i primi albori di u nostru amore quandu li

fi uccai ste rime imperlate cum’è grombuli di sudoreO Musa tù chì mi sì fi dataÈ chì leghje indu u mo coreDilli tù à a mo innamurataChì per ella sò prontu à moreMusa, assinnata è forse ancu un pocu ghjelosa, fece

l’arechja di mercante è nunda, à ella, ùn ansciò, ma mi fece capì chì ella ùn vulia fà da mezana per ùn avè un ghjornu pentimentu. Ùn ci valse à insiste, mi fece un surrisu è si ne andò dicendu, dispiaciuta « Amore è signuria ùn volenu cumpagnia ». È fù cusì chì da ssu ghjornu, li feci u musu à Musa.

À la mo cara, Romea (cusì ella si chjama), notte è ghjornu ci pensava…

Un libru d’amori in corsu ? Eccu una bona nutizia… Un veru piaceru literariu ? Eccu una siconda bona nutizia… Romea, Rusina, Pittistu, Leria è Battì sò nati, anu vissutu è viva-rani per un beddu mumentu ancora in una Corsica di sogni, di bontà, d’affi zzioni è d’amori prufondu pà l’altri…

15 €ISBN : 978-2-84698-413-3

L’or

tu d

i e m

o br

ame

Ghj

uvan

Bat

tist

u G

iaco

mon

i

Ortu_di_brame_couv.indd 1Ortu_di_brame_couv.indd 1 17/05/2011 14:49:3217/05/2011 14:49:32

Page 2: Ortu

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 1int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 1 17/05/2011 14:53:3817/05/2011 14:53:38

Page 3: Ortu

11

I

E chjarasge di Petrinu

U sole era pè ciuttassi ; i so ultimi ragi davanu à u so

visu u culore di u granu maturu. Era l’ora di a munghjera

pè i pastori ; ognitantu si sentia chjuccà indu u serenu un

ordine seccu chì venia da e mandrie vicine.

U ventulellu chì s’era mossu trascinava i prufumi

macerati mentre l’ore tracalle di u ghjornu. U mondu

tandu ci paria nostru da tantu a natura maravigliosa ci

culmava di rigali.

I sensi eranu in bullore è e nostre labre assuppate

bramavanu di paspà u fruttu pruibitu. A cansatoghja

chì aspettava ci cunducia malgradu noi versu u nidu

ch’ella sola cunniscia. Nidu ascosu di u tenesicaru cù e

so vampighjate cuntrariate sempre da una pezzatella di

seta artifi ciale chì avia l’indiff erenza pisia d’una porta di

prigione.

Ùn mi dete ma’ chè una chjave sola è ùn apria chè

l’usciu di u so core.

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 11int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 11 17/05/2011 14:53:4917/05/2011 14:53:49

Page 4: Ortu

12

Ne eramu à i primi albori di u nostru amore quandu li fi uccai ste rime imperlate cum’è grombuli di sudore

O Musa tù chì mi sì fi dataÈ chì leghje indu u mo coreDilli tù à a mo innamurataChì per ella sò prontu à moreMusa, assinnata è forse ancu un pocu ghjelosa, fece

l’arechja di mercante è nunda, à ella, ùn ansciò, ma mi fece capì chì ella ùn vulia fà da mezana per ùn avè un ghjornu pentimentu. Ùn ci valse à insiste, mi fece un surrisu è si ne andò dicendu, dispiaciuta « Amore è signuria ùn volenu cumpagnia ». È fù cusì chì da ssu ghjornu, li feci u musu à Musa.

À la mo cara, Romea (cusì ella si chjama), notte è ghjornu ci pensava. Di ella eranu pieni i mo sonnii. Per ella, i suspiri di e mo discitere. Cume fà per dillu tamantu amore ? Quale seria ssu mumentu prelebatu di u sfogu chjamendu a spartera ? Dillu à buleghju à i mo penseri, dillu ridoni, di manera sulenne ? À tutte sse dumande chì mi maculavanu u cerbellu, nisuna risposta mi paria degna d’esse messa à u provu, sapendu tuttu di e mo sgalabatezze è di a timenza soia à risicassi in terrenu sguillitoghju. Decisi dunque di culmalla di rigali è di fà ch’ognunu d’elli fussi, attempu, una prova è un messagiu d’amore.

Cosa mi piacia in ella, ghjera a so andatura legera è più chè l’andatura u prufume chì si sciuglìa ad ognunu di i so passi. Dilicatu cum’è quellu rigalatu da l’arancetu in fi ore o discitatu in l’ortu cù i primi ragi di sole veranincu. L’aghju cercu ssu prufume in tante buttee, ma ùn aghju mai pussutu truvà una copia chì li s’assumigliava. Fora unu chì mi fece pensà à un mazzulettu di viole marzuline

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 12int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 12 17/05/2011 14:53:4917/05/2011 14:53:49

Page 5: Ortu

13

messe intornu à duie vette di pivarella. U cumprai. U missi dentru à una scatulella ch’o ingutuppai di carta frisgiulata. Mi sbrugliai per fallu ghjunghje, scamattuloni, indu u so saccu.

Issa sera, pensai tantu à a surpresa soia quand’ella veneria à scopre u pacchittellu. A vidia pensosa, ochji sunniosi, circhendu di sapè da duve ellu venia. Per aiutalla, ci avia lasciatu indu a scatulella, un cortu messagiu chì, di sicuru, l’avia da mette in sussuru. Ssu messagiu, oscuru, scrittu in lettare maiuscule dicia : « O MARE LU ME ACRU SITU ». Seguitavanu duie lettare, in modu di signatura, ma una lacrimuccia di circustanza vense d’incanti à imbruglià l’aff are. Cum’ellu hè diffi ciule di palisà un amore. Eo vulia ch’ella u scuprissi, u meu. Ma u mo prugettu si sgunfi ò cum’è una patasoffi a à u capu di dui ghjorni. Romea ùn mi ne parlò mai di a so scuperta. È mancu mai m’ac-corsi ch’ella ne cambiò di prufume. Ne fui assai delusu. Ricunnobbi quantunque chì u mo messagiu, in forma d’anagramma, ùn era tantu comudu à discioglie.

Romea avia una surella, Rusina, di dui anni più giovana chè ella. Bella è spenserata, sempre in brama di ride è di ciarlà. Tuttu li andava à bè, forse perchè nunda a pudia parà, da tantu ci mettia gran core in ogni cosa ch’ella facia. Fiaschessi ella puru ind’un’ intrapresa, ne ridia di a so scunfi tta, prumettendu subitu di ricumincià. Era curiosa di tuttu è tuttu vulia paspà, pruvà. Paura, ritegnu, ùn sapia ciò ch’elli eranu. Diccerbellata, micca, ma natu-ralmente disposta à u piacè. I partiti ùn li mancavanu è i innamurati suspiravanu, ma ella ùn ne vulia pastoghje. Petrinu li girava intondu è ùn sapia chì fà per dichjaralli

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 13int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 13 17/05/2011 14:53:4917/05/2011 14:53:49

Page 6: Ortu

14

a so passione. Un ghjornu, di quandu maghju à tutti ridia, li purtò un pugnu di chjarasge à core colte di frescu in curtalina è e li prisentò dentru à e so mane aperte, dicen-duli cun gran primura :« Vulia ditti o Rusìu sole chì si pisava stamanerossu è tamantu cusìera pienu di prumesse per dumane– !?– È a luna guercia d’eri serainduvina di a notte neram’hà dettu falli l’ochjataà a to innamurata– !?– Sti pendini di chjarasgioledi sangue culurite…sò…– Oh ! Caru, sò… sò savurite !Ti ne ringraziu… À prestu, sì Diu vole !Petrinu fi ghjava à Rusina chì si ne andava trinnichendu e so cule cum’è una teatrina nantu à u palcuscena, sputendu in l’aria i nocciuli tondi è ridendu di a so cumedia impruvisata.– …Vulia, a mo perla chjaraditti quant’è tù mi sì carama ùn cunnoscu a maneradi falla… à a spiccera. »

Petrinu, scuncertatu, ne cuncluse quantunque ch’à Rusina li piacianu e so chjarasge.

Trà Rusina è Romea, omancu in apparenza, ghjera cume trà a notte è u ghjornu. Una tutta di dentru, rifl essa, discreta ma attenziunuta è curtese, l’altra tutta di fora, sempre in tichju è pronta à pigliassi una bella fetta d’ogni

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 14int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 14 17/05/2011 14:53:4917/05/2011 14:53:49

Page 7: Ortu

15

stonda chì passava, qualchì volta una cria scrianzata, abbastanza pè attrae l’attenzione annantu à ella. A so piazza era dunque à u centru o dinenzu, è mai in daretu o à fi ancu. Ùn avia per altru nisun male à impone a so presenza è tuttu ognunu cedia à a so alegra baldanza. Ci vole à dì ch’ella avia un’ arma tremenda da fà strughje qualunque resistenza : una bocca d’anghjulu gulosu è denti d’un splendore tale ch’ùn si vidianu chè elli da ch’ella parlava, tantu più s’ella ciarlava. E duie surelle, benchè sfarente, si cuntravanu bè, ognuna truvava in l’altra, forse, ciò chì li mancava. Un imbuleghju di ste duie persone averebbe fattu, da veru, cosa omu pò chjamà a donna ideale.

Veranu, tricaticciu, avia fi nitu pè imponesi à un inguernu chì tirava e so ultime zerpittate. E giuvanotte avianu accurtatu e so rote è, à trecce sciolte, andavanu pè a campagna à fà pruvista di natura festosa. Fù Rusina chì, a prima, ebbe l’idea di fà una merendella per sse cullettule odorose. « Chjameremu ancu à Petrinu chì ellu ci purterà belle chjarasge ! » disse. Detta, fatta. U lindumane partiamu cù i sacchi à collu, tutt’è quattru : Romea è Rusina, eo è Petrinu. Eramu carchi cum’è sumeri, attippendu per andati capruni. Petrinu spatansciava, turzunava, ch’era pocu avvezzu à u passu impostu da Rusina. Ne vense ancu à cappià duie belle sunante chì fecenu dì à Rusina, scherzoni : « O Petrì, quesse lasciale puru falà ch’ùn ne avemu bisognu quassù ! ». Petrinu, rossu imbacatu, si ne serebbe, guasi, falatu anch’ellu. Rusina, ella, cullendu, intunava canzone ardite è scaccanava. Romea, u so viaghju, u facia cù l’acelli, i fi ori, e piantine. Ùn vulia perde nunda di tante grazie off erte è cun tantu piacè ricevute. U veranu u sentia scorre à fi or di pella. Pocu

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 15int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 15 17/05/2011 14:53:4917/05/2011 14:53:49

Page 8: Ortu

16

s’impachjava di e scimitignere di a surella. Ella, cantava cun l’anghjuli ! I so cumpagni di strada.

Sudati intinti, ghjunsemu quassù. U tempu era mara-vigliosu. Maravigliosu è prufumatu u tangu fi uritu chì ci fece cennu di piantà. Più sottu, un ochju chjampitu è miserellu intaccava à pasponi u so viaghju canterinu. « A saperà induv’ellu và ? », disse Romea. « Và à fassi un giru è po vulterà, li rispose Rusina, ma quandu ùn la sà ! ». « Nè quandu, nè cume ! », aghjunse a surella. Inseme, slibraimu una grande tuvaglia ch’è no’ stesimu in terra nantu à l’erba fresca. « Scusateci carucce ! », disse Romea à u solu di pratelline ch’avianu messu a notte stessa e so cullarine rosse. Ci era da manghjà è da beie è l’appitittu dinù. Sì qualchì ospite famitu si fussi aff accatu tandu, à denti asciutti ùn si ne seria andatu. Ma quelli chì s’aff ac-conu pigliendu a strada celesta ùn funu tantu benvenuti. Eranu zinzale accanite contru à a nostra tennera Rusina. Per salvassi, si ciunfò sottu à a tuvaglia. Eo ch’era in traccia di dà capu à e chjarasge di Petrinu, mi truvai di colpu, senza vulella, sottu à a tuvaglia dinù. Ghjucarina, Rusina si pigliò, di bocca, a chjarasgia ch’avia nantu à e labre è attempu si pigliò di fuga e mo labre chjarasgine. Ne fui abbambanatu tantu chì mi lasciai purtà. Induve ? Destinu solu a sà. « Alluntanemuci da l’acqua chì forse ci fran-cheremu da e zinzale », ella mi disse, decisa. Accunsentii senza fammi pricurà ; ghjera ella, à u cummandu.

Vultaimu un’ oretta dopu. Rusina d’alegria vestuta, cum’è di solitu. Eo, un pocu scialanguatu. Romea ci rimpruverò subitu d’avella lasciata impenserita è sola cun Petrinu durante tantu tempu. Ne piense ancu, scurgendu qualchì periculosa impresa. Romea, a mo Romea tantu

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 16int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 16 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 9: Ortu

17

cara pienghjia è ùn pobbi asciuvalle e so lacrime ch’o vidia pè a prima volta falà. Ne era cuntrariatu è cunvintu chì u destinu pigliava tandu una trincata maiò. In lu mentre, Rusina s’ingullia ciò chì fi rmava di e chjarasge di Petrinu. Tranquilla. Avia purtantu, ssu ghjornu di veranu, decisu di fammi rigalu di u fi ore d’a so giuventù. Forte abbas-tanza, ùn fui micca tandu, da ricusallu ssu tesoru fugace ma tamantu cusì.

Ci riguaraimu à a lesta i nostri aff ari è, incuragiti da Petrinu ch’era digià pè stradò, pigliaimu à l’inghjò, cù, indu e nostre prisacche, qualchì penseru in più à purtà.

Passonu i ghjorni. Cun Rusina ci faciamu ognitantu una spassighjata campagnola, da scucinissi l’anche, chì ella di stà ferma ùn pudia. Li piacia, à ella, à circà un bellu barcone di fenu, à mezu à un chjosu inturniatu d’arburatura da pudè sente u ventu sottu voce cantà trà e fronde. U bercone trovu, si mettia à impruvisà ghjochi, canzone, cumediole chì mi facianu sbillicà da a risa. Ghjera u so teatru ed eo u so spettatore, incantatu. L’arburi in murmurime, u so publicu cunquistu. L’adore di u fenu, u so allopiu. Una volta, andaimu luntanu, sinu à lingua di mare. Ella facia cennu, sempre cù una gioia zitellesca, ad ogni battellu chì passava. Era cunvinta chì, un ghjornu, u vulerà piglià anch’ella ssu battellone imbanderatu chì andava ughjulendu canzone versu u portu di a cità. U so teatru era oramai troppu chjucu per ella. À u ritornu, fuimu stupiti di truvà à Petrinu, pusendu nantu à una petroncula fi umareccia. Ci parse cuntrariatu è ci primu-raimu di sapè s’ellu avia bisognu d’aiutu o altru. Trinnicò u capu, palisendu una pena in capu passagera è ricusò di fà strada cun noi. « Ùn trovi micca stranu ch’ell’ùn abbia

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 17int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 17 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 10: Ortu

18

vulsutu vene cun noi ! », disse Rusina, capulatu ch’è no’ aviamu a prima girata.

Allungavanu i ghjorni è più calli si facianu. Ci accadia d’andà à spassu dopu cena, da piglià u serenu. Tandu venia cun noi ancu Romea. Aspessu ci parlava di u libru ch’era in traccia di leghje, ma di ella stessa, mai. Si serebbe dettu chì, in core à ella, tuttu entria è più nunda escia. Altrò, paria ch’ella fussi. Essendu in altrò, una sera ci fece rimarcà ch’ella avia vistu à Petrinu chì seguitava à e longhe. Rusina si fece una risata è si misse à cantà, cù u so versu cunnisciutu è à gola lintata :

O Petrì, lu mo PetrinuDatti un pocu di rimenuVai à vede ssu catinuS’ell ’hè viotu o s’ell ’hè pienuMa ùn ti mette po in zergaS’è t’ùn ci trovi chè merda

Ne fù tantu dispiaciuta Romea da l’imprudenza scugiurata di a surella ch’ella decise di rientre subitu in casa, sunenduli e campane à ribattu. Li ci vulia, hè vera, à sfugassi un pocu dopu à tante trattenute. Rusina accettò i rimprovari di a surella ma, pè a prima volta, m’accorsi chì l’armunia trà elle duie cuminciava à incrinassi da veru.

Ne eramu à i primi ghjorni di l’estate. Una matinata latina. Avia spalancatu e fi nestre à l’ora di u sdighjunu. A pichjatoghja di a mo porta mi fece sente un pichju forte, azezu. Era Romea. « Rusina ? Ghjè quì ? ». « Innò !

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 18int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 18 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 11: Ortu

19

Perchè ? ». « Ghjè à mè di chereti u perchè è u cume ! ». A

pregai, a mana nantu à u core, di rifi atassi è di spiegammi,

à a calma, cos’era successu. Rusina, esciuta di mane u

ghjornu nenzu, ùn era rientrata a notte scorsa è pensava

di truvalla ind’è mè. Mi casconu e bracce ancu à mè è

decisimu subitu d’andà ind’è Petrinu, à sente s’ellu l’avia

vista, sapendu chì ellu a cannuchjulava sempre da luntanu.

Ma Petrinu, in casa, ùn ci era manch’ellu. Ne fuimu assai

inchieti è a prima cosa ch’è no’ decisimu dopu fù d’andà

à vede sì Rusina avia lasciatu, in casa, qualunque segnu

pudendu spiegà a so scumparsa.

In camera di Rusina tuttu era assestatu bè : nisunu

disordine, nisunu indice attu à schjarisce a nostra inchesta.

U so vechju pitù sfi lancicatu era longhitiratu annantu à u

cuscinu di u lettu è ci guardava cun ochji stralunati. Pochi

panni parianu di mancà indu a scanceria. D’altronde,

a buccetta di parfume è ancu a brossa pè i denti eranu

sempre à u so locu. Romea ne cuncluse chè sì partenza ci

era, ùn seria forse chè di poca durata. Ma ch’ella ùn avessi

purtatu appressu a brossa pè i denti, a intricava assai,

sapendu a cura ch’ella dava à a so dintera. Annantu à a

tavula di notte ci era, in vista, u libru « Gigli di stagnu »

di Marcu Angeli, ch’o li avia rigalatu eo pè i so vint’anni.

Mentre chì Romea sbulicava in ogni scornu, mi missi à

sfuglittallu, per passatempu. Mi ricurdai di e parolle ch’o

avia scrittu in prima pagina : « Un gigliu sì tù ! U stagnu

seraghju eo ? », è po eccu chì ci truvai indentru quellu

picculu messagiu « O MARE LU ME ACRU SITU ». Daretu

ci era scrittu, à l’inchjostru rossu : « L’AMORE CARU MEU

SÌ TÙ ». Romea scurgendu a mo surpresa, s’avvicinò ; li

tesi u messagiu. « È què chì ghjè ? », ella mi disse. Muti

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 19int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 19 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 12: Ortu

20

stantarati ne fuimu stati tremindui, cunvinti ch’aviamu quì a chjave di a so misteriosa partenza.

Una settimana passò è di Rusina, nove ùn ci ne fù. Ma ciò chì ci arricava ancu di più penseru, fù quandu ci accorsimu chì Petrinu anch’ellu era sparitu. Romea ùn ne durmia più. Era persuasa d’esse à l’origine di a scappata di a surella. Si ne pentia d’ùn esse stata abbastanza attente à u so capatoghju. Ma chì ghjera ssu capatoghju postu chì, ne era sicura, ùn si pudia micca pensà à una scapricciata di giuventù. Andò ancu à cunsultà a gendarmeria ma u gendarme di serviziu li fece capì chì, indu a circustanza, ùn pudia piglià una lagnanza essendu intesu chì Rusina era maestra di u so destinu, in l’età di parte s’ella vulia è ancu di fughje cun Petrinu s’ella li piacia.

Petrinu scatulì à u capu di dece ghjorni, più persu chè mai. Ben intesu, ci lampaimu subitu ind’è ellu à sente e risposte ch’ellu dava à e nostre interrugazione. Amparaimu chì, quella mane, avia vistu à Rusina parte, guasi scapponi, cù un fangottu in manu, ch’ellu l’avia seguitata è ch’ellu avia imbarcatu anch’ellu nantu à u battellone chì s’attracciava versu a cità. À bordu Petrinu fece tuttu per incuntralla mentre chì ella facia tuttu per schisallu. À ssu ghjocu, Petrinu avia persu capunenzu. À a sbarcata, Rusina ùn stete tantu à sparisce per e strette torte di u portu. A circò, u puvaracciu, i ghjorni dopu per tutti i catagnoni, indernu. È po si n’hè vultatu, corifrantu, tristu cum’è un cane, in casa soia. Avia persu a so stella, quella sola chì lucia à i so ochji. Cusì dicia Petrinu è ùn ci fù mezu di sente altru versu.

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 20int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 20 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 13: Ortu

21

Romea era azeza cum’è l’agli, più nunda a pudia distrae di a so cerca. Ùn sapia più induve sbatte. Mi pricu-rava sempre d’aiutalla ch’ùn vedia chè muri in ogni strada ch’ella pigliava. Ciò ch’o facia vulinteri. Ma quandu mettia e so mane dentru à e meie per acchetalla, sentia cum’è una frebba chì a tarnalava è i so ochji ùn mi rinviavanu più chè i so perchè.

U sensu di u messagiu è a zerga d’ùn sapè da duve ellu venia, a casticavanu assai. Mi cunfessò un ghjornu avellu ricevutu ella, d’infatti è micca Rusina, u cusidettu messagiu è ch’ella ci avia vistu tandu a mana piatta di u scimaticu di Petrinu. Soca pè intimurilla, essendu ella l’ostaculu suppostu à u so amore. Ma cum’ellu era ghjuntu indu e mane di Rusina, quessa ùn la pudia dì è a casticava assai. È mancu mai ùn avia pensatu à a traduzzione chì ne fece a surella. « Chì ne dici tù ? » mi disse una sera, mentre ch’ella esaminava pè a centesima volta u scrittu misteriosu. À ssa dumanda, ùn risposi micca subitu, timendu cunsequenze cuntrarie. Ma quella sera mi sfugai. « Ti tengu cara, o Romè ! Ci vole ch’o a ti dica… è sò eo ch’aghju mandatu quella scatulella, cù stu messagiu ». À ste parolle, vissi l’ochji di Romea empiesi pianu di lacrime, poi ella misse e so bracce in giru à u mo collu, appughjò u so capu nantu à a mo spalla è sbucciò in pientu. Un pientu ritenutu, chì li fecia prò, un sullevu. S’è vo’ a vulete sapè, ne piensi anch’eo. Di felicità ritrova. À le volte, e lacrime anch’elle ponu esse d’una dulcezza infi nita.

Stu fattu palisatu avia cambiatu da veru u sensu di e ricerche di Romea. Rusina averia scupertu l’amore piattu di a surella ?

Un mese passò. Quella mane Romea ricevì una cartulina spedita da una cità furestera è purtendu corte

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 21int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 21 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 14: Ortu

22

nutizie scritte in forma di dispacciu : « Perdonami, cara surella è ùn ti ne fà per mè, tuttu va bè, seraghju di ritornu da quì à qualchì tempu. Basgi tanti, Rusina ». Romea, benchè sbalurdita da sta nova, si sentì liberata d’una gran’ parte di u pisone ch’ella avia annantu à u core. Pianu pianu ritruvava a serenità chì mi piacia tantu in ella. S’era rimessa indu i libri ch’ella inghjuttia cù un appitittu senza paru. Mi parlava assai di e so letture durante e longhe spassi-ghjate ch’è no’ faciamu inseme di più in più spessu. Mi parlava di Rusina ch’ella vedia in tanti pensamenti chì li venianu, sempre à l’assumbretta, in capu è facia assai casu à e mo reazzione quand’ella a mintuava. Di sicuru, s’era fi ccatu u dubitu indu u so tupezzu. Ma malgradu a malizia di e so dumande, malgradu e trappule tese, ùn ottense mai una risposta chjara annant’à l’innamurichjata ch’ella suspettava. Poi, cù u tempu, rinunciò à frasturnammi, pensendu, forse, ch’era a ghjelusia chì pigliava a suprana indu a so chiesta.

Ci sentiamu bè tremindui. Eramu cum’è meria è cuperchjulu, ùn ci spiccavamu più. Avvense ch’o li arrub-bessi ognitantu qualchì basgiucciu inzuccheratu annantu à a so pella da u sole invilutita. Ne ridia di i mo estri stuzzicaghjoli è ùn si ne lagnava micca troppu. Ma ùn stava tantu à ripigliassi da ùn cascà, casu mai un pocu ella cedia. Ùn era di quelle donne cosciule, purtantu si sentia in ella a brusta chì sottu cendara cuvava. Si cunsumava al di nentru u soiu l’amore. Quandu mi ne ridia di e so timenze, ella mi dicia : « Megliu a paura chè u dannu ! » o ancu, per fammi pazientà : « À viaghju longu, passu misuratu !». Di sicuru, ella fi ghjava luntanu è pensava chì e nespule duvianu maturà cù u so tempu. Passonu cusì i ghjorni è i mesi, fora chì i basgiucci soi si fecenu di menu

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 22int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 22 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 15: Ortu

23

in menu scarsi. Da accatizzallu u focu di l’amore s’ellu venia à alluppicassi una cria. Di mele eranu e so labre.

« Un annu à oghje, à a zitta è a muta, partia Rusina, è dapoi più nunda, d’ella, si sà !… Cum’hè chì m’hà lasciatu cù tamantu torcicore ?… Ma ch’averaghju fattu per ch’ella si sia ammusciata tantu, da ùn dammi più nisun segnu di vita ?… Perchè… Perchè hà vulsutu casticammi cusì ?… ». Truvai quellu ghjornu à Romea acciaccata da i so perchè è ùn pobbenu dalli sullevu e parolle sgalabate ch’o balbuttai, neppuru e carezze primurose ch’o li feci. Affl ittu ne era anch’eo di l’assenza, chì ùn si pudia spiegà, di Rusina è mi sentia ind’ una certa manera culpevule di a so partenza. A pricurai assai ssu ghjornu di fà cun mè, a spassighjata chì li piacia tantu per a campiva, da caccialli d’addossu a picondria chì l’assaltava. Accunsentì dopu à una bella stonda è un basgiu chì mi parse anch’ ellu bellu dillaziatu.

Petrinu era à u purtellu, u so postu d’osservazione di quandu ellu ùn avia nunda à fà, vale à dì bellu spessu. Ci fece cennu di cansacci una stonda in casa soia. Ciò ch’è no’ fecimu vulinteri. « Chì vulerà ? », disse Romea. « Umbeh ! ». Entraimu. A radiu Frequenza Mora era à fondu. Calò u sonu palisendu : « Ghjè per ùn senteli più i mo lagni ! ». Alegru u salutai : « Ùn ti si vede più o Petrì, dacci nova di tè ! ». « Ah, ci hè pocu laziu, sai ! », mi rispose, calendu torna un suppulellu u sonu di a radiu. « L’inguernata hè stata troppu longa ! A campa chì e legne l’avia ! Ma à stassine sempre à l’adore di u focu, si avvilisce l’animu ! ». « Vecu ch’è tù ùn ti spunti più a barba, faci da banditu ? ». « Innò, aspettu a bella

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 23int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 23 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 16: Ortu

24

stagione per mette nova mutenda ! ». Imbarbazzitu è incirlitu, tralasciatu, Petrinu paria d’esse invechjatu d’un colpu. Senza aspettà, andò à piglià indu a cummoda un fogliu di giurnale ch’ellu slibrò è stese nantu à u tavulinu. « Rusina ! », ellu cappiò, suspirendu. « Rusina ! Chì ci hè ? », aghjunse subitu Romea, inchieta. « Rusina, eccula quì ! », cuntinuò Petrinu, mustrendu u ritrattu strattu da u giurnale. Ci avvicinaimu. Appinziendu l’ochji, si vidia à Rusina à mezu à una cumpagnia di teatru. U so nome ùn era micca mintuatu in l’articulu di u giurnale ma, senza dubitu, era ella chì trunava nantu à u ritrattu. Incuriusiti, dumandaimu à Petrinu da duve ellu tenia ssu giurnale ma ùn ci fù di risposta chè questa quì : « À chì cerca, trova ! ». U ringraziaimu di core d’avecci datu sta nova chì fece da balsamu nantu a ferita sempre aperta di Romea. A spassighjata ch’è no’ fecimu dopu ci purtò sinu à u larice maestosu chì sapia tuttu di i nostri secreti è chì intese, sta volta, a mo dumanda d’unisce per u sempre i nostri cori. A risposta tense in un silenziu lacrimosu. Ne fui assai cummossu è mi intesi abbughjà u core.

À l’inforse, si tenia u mo destinu. Romea, sapendu a pena ch’ella mi facia, mi disse dopu, chì l’assenza di risposta ùn valia una risposta negativa, ma solu una risposta attempata. Aspetteria, dunque, ma ormai un fi lu era tiratu è guastava a tela. I nostri scontri si fecenu menu spessu. Ci sentiamu tremindui un pocu persi per via soprattuttu di tante cose ch’è no’ ùn ci diciamu più. Un annu torna passò cusì trà disappuntu è speranza.

A tenia cara à Romea. Tantu ch’ùn si pò dì, è l’edea di ùn esse assicuratu d’aff unà u mo destinu à u soiu m’era insuppurtevule. Ne venia à esse suspettosu è ancu, qualchì volta, un pocu azezu. U ghjornu ch’o amparai ch’ella era

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 24int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 24 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 17: Ortu

25

andata à vede à Petrinu, à l’insappiuta di mè, nacque a prima – è a sola – letica trà noi.

– T’aghju da aspettà quantu, t’aghju ! Cent’anni !A capia Romea a mo impazienza. Cun ella, ùn ci

era una parolla più alta chè l’altra. Era sempre tutta di dulcezza. Mi spiegava chì ghjera perchè ella tenia tantu à mè ghjust’appuntu, ch’ella avia fattu ssa visita à Petrinu, ch’ella avia bisognu di vedeci chjaru prima di piglià un impegnu per a so vita sana.

– Sò in u bughju cecu è cercu, à pasponi, l’esciuta, ma ùn la trovu ! Petrinu stà mutu cum’è una statula. A sentu a so ferita, ma hè di quelle taciute di u fondu di l’esse. A vecu dentru à u so sguardu spentu, ma si sò aggrancate e so parolle.

Eramu d’ottobre. Una di sse ghjurnate beate, rigalate à cuccagnoni. A vita scurria mansa, ghjentile è omu si sentia in vena. Romea era in a so faccenda prescelta : a lettura, eo scumbattia cù incrucittimi maiò. In più bella, si sentì un pichju forte è decisu à l’usciu. Romea andò à apre dicendu : « Quale serà à st’ora ! ». Daretu à a porta si tenia un zitellucciu, di dui o trè anni, vistutu cum’è un arlicchinu è svighjulatu cum’è un gallu.

« Oh ! Caru, sì tù chì ai picchjatu ? cherse Romea.– Iè, sò eo !– Chì voli, tesoru ?– Vogliu à Pitù !– Voli à Pitù ! Pitù… Pitù, aspetta ch’o rifl etti…

Induve serà chjappu ssu Pitù ?– Ghjè quì !– Quale hè chì t’hà dettu ch’ellu hè quì ?– Ghjè mamma !

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 25int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 25 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 18: Ortu

26

– Ghjè mamma !… Ben intesu chì ghjè mamma, diccerbellata ch’o sò ! Ma induve hè sta mamma ? »

Tandu Rusina escì da u scornu induve ella s’era incatagnata è fece ind’un bottu una cumparsa di e soie, cume s’ella entria in scena. Anc’appena à Romea li venia una mancanza. Ci funu abbracciumi, lacrime è chjirli di gioia. Era a piena chì abbuttava in casa è chì si parava tuttu nenzu, in un sbollaru.

U zitellucciu tirava e rote di Romea cherendu u so Pitù.

« Iè, aspetta u mo ciucciu chì l’aghju da truvà !… Ma ùn m’ai mancu dettu u to nome, cume ti chjami !

– Tittu, mi chjamu !– Tittu… Tittu ! Hè un bellu nome pè un

omettu ! »Fù Rusina chì andò à piglià u pitù ch’era sempre à

u so locu induve ella l’avia lasciatu.« Tè, caru meu, guarda cum’ellu hè bellu ! » disse

Rusina.Ùn si pobbe leghje cuntentezza in l’ochji di u zitellu ;

chjaramente, ùn era quellu ch’ellu aspettava è andò à sbulicà dentru à i scagni di a stanza, sperendu di scopre qualchì novu tesoru. Assaltata di dumande, Rusina paria di dà una cunferenza di stampa. Spiegò ch’ella facia parte di una truppa di teatru è ch’ella avia prufi ttatu di una riprisentazione indu a cità vicina per fà una scappatella in casa.

« Ma Tittu ! Tittu ! Dimmi un pocu !… Quandu… Cume… U so babbu ?… insistia Romea.

– U so babbu hè quì ! disse Rusina, ridoni… Nò ! Dicu in burle, Tittu hè fi gliolu… di a cumpagnia teatrale !

– Aiò, ch’ùn hè tempu di fà sciabulate ! Dicci, in seriu, cos’hè stalvatu è cume faci à dà capu, sola, à stu zitellu ?

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 26int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 26 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 19: Ortu

27

– Ma, ùn sò micca sola ! Simu parechji è ognunu li

dà capu, core è tempu ! »

Rusina ùn avia cambiatu in u frattempu di a so

scumparsa. Avia sempre a listessa baldanza è paria più

bella chè mai. E cunfessione cuntinuonu sinu à tardi.

Videndu à Tittu chì cascava da u sonnu, mi licenziai,

lascendu e duie surelle sbucinà, à asgiu soiu, u ghjumellu

di i perchè.

U lindumane corsi di bon’ora à ritruvà e nostre

cicalone. Truvai a casa à usciu chjosu. Mi dissi chì e

chjachjarate eranu state belle longhe notte scorsa è chì,

in cunsequenza, a mane, piuvanavanu tutti. Riturnai versu

sera è truvai sempre usciu è purtelli chjosi. Ne fui sopra

à penseri a nuttata sana. Li dumandai à Petrinu ch’o

scuntrai u ghjornu dopu, s’ellu avia vistu à Romea. Ellu

mi rispose scortu : « Umbeh ! Chì ne sò eo di Romea è

di u papa ! ». Capii ch’ùn ci era altru nunda da ottene da

u nostru amicu, azezu cum’è casgiu di lofi a.

Dui ghjorni dopu, un pacchittellu fasciatu di

carta arriata m’aspettava indu a scatula di e lettare.

Dentru, quellu libru : « Gigli di stagnu » è dentru à

u libru, stu stranu messagiu scrittu in lettare grande :

« OH ! MARE SÌ TÙ LU ACRU LETTU MEO ! (AMORE) ».

U cuntenutu di u messagiu m’inchietò assai, à

l’apprima. Eppoi pensai ch’ellu era, di sicuru, a risposta à

u meu è à a mo sete tamanta.

Passai ghjorni è notte sane à circà à risolve l’ana-

gramma è ùn pobbi truvà chè sta chjave sola chì l’apria d’in-

canti : « L’AMORE CARU MEU HÈ SOLU TITTU ! (ROMEA) ».

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 27int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 27 17/05/2011 14:53:5017/05/2011 14:53:50

Page 20: Ortu

Da quellu ghjornu, ùn sò mancu più quale sò, induve stò. Sò persu. Seraghju u stagnu ? Un gigliu sfi uritu di stagnu ? Seraghju scemu ? In quant’à mè sò mortu !… Ma Tittu ! Tittu… Ancu di grazia…

int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 28int-Ortu di e mo brame-144p-280411.indd 28 17/05/2011 14:53:5117/05/2011 14:53:51